Sunt tentat uneori, recunosc, să condamn, să judec, să trag concluzii atunci când mă aşez să scriu. Este o meteahnă şi sper să fie doar a mea, deşi dacă privesc în jur am impresia că nu sunt singur şi prind curaj. Cred că atitudinea generală din societate, de a găsi vinovați, este generată de modul în care ne respectăm unii pe alții. De aici pornește totul. Lipsa de respect din partea celor care sunt înnobilați cu reprezentarea interesului cetățeanului generează și mai mult tensiune socială.

Prima întrebare la care am încercat să-mi răspund de-a lungul timpului a fost cea referitoare la modul cum se naște politicianul. Ne naștem și creștem laolaltă, primind aceleași informații – mă rog, apropiate. Unii dintre noi se desprind de mulțime și revendică privilegiul de a-i reprezenta pe ceilalți. Încearcă să convingă de faptul că interesul general este motivația lui, că se va lupta pentru binele nostru al tuturor. Minunat! Suntem vrăjiți de binele promis, chiar ignorăm faptul că nu ni se arată și care sunt mijloacele de a ajunge acolo. Simpla promisiune de bine pare să ne hipnotizeze. Vorbesc despre un fenomen la nivel da masă și nu vreau să-i supăr pe cei care întrezăresc aceste lucruri. Care anume mecanism trezește dorința unui om de a fi exponentul celorlalți? Încă nu am reușit să aflu. Dorința de putere, bani, influență, statut social!? Poate că fiecare în parte sau în proporrții diferite, toate cele menționate anterior, dau un produs convingător. Cert este că deși nu știm mecanismul exact care generează dorința de a fi politician, activitatea politică este un aspect necesar în organizarea socială actuală, indiferent de ce meridian al globului discutăm.

Am mai încercat să aflu ce anume face ca, după alegere, politicianul să se desprindă puternic de societate, să pară rupt de cei pe care-i convingea deunăzi că el este cel mai potrivit să vorbească în numele lor în cadrul instituțiilor deliberative. La scurt timp după preluarea demnității publice, politicanul ales devine, aparent, pretențios, gomos, plin de ifose și afișează un aer de atotștiutor. Privește cu dispreț, arareori cu înțelegere, aproape niciodată nu empatizează cu suferințele celor din jur, eventual mimează dacă asta aduce un oareșce profit, capital electoral adică, și pare stăpân pe situație.

Logic, că după preluarea atribuțiilor politice, el are un alt nivel de acces la anumite informații. Unele dintre acestea îl doboară, îl subminează, îl fac să se prăbușească în el, altele îl determină să pară un superom. Indiferent de situație asta evidențiază tocmai lipsa de pregătire a individului respectiv din punct de vedere educațional, și nu profesional. Informațiile la care el ajunge să aibă acces, unele dintre ele nedestinate publicității, îl fac să considere că deține adevărul, că poporul este un accesoriu al puterii și nu sursa ei. Din acest moment încep reproșurile din partea populației, care nu se mai simte reprezentată, nu se mai regăsește în dezbaterile publice.

Pe de altă parte, fenomenul politic este privit ca unul blamabil. Există și motive pentru asta. Fundamentate! Ideea e că nu politica în sine este rea, ci modul în care se practică. Politica are la bază ideea de reprezentare a interesului cetățeanului. Din această perspectivă, politicul este esențial pentru societate. Poate că funcționează defectuos, poate că s-ar putea îmbunătăți acest mecanism, dar cu siguranță, în lipsa unei alternative care să-l înlocuiască, suntem obligați să lucrăm cu el. Deci, politica în sine nu este rea, ci modul în care se practică. Tolerarea, acceptarea sau indiferența față de abaterile de la normele morale, ba chiar și cele legale uneori, au făcut ca denaturarea fenomenului să se accentueze, modul în care a fost perceput acest fenomen de către cei neimplicați politic este unul pur dezavantajos. De aceea, cred că o critică acerbă trebuie făcută celor care denaturează fenomenul și nu ideii de politică în sine.

Au existat discuții cu privire la modul în care se prezintă ofertele electorale. Fie s-au prezentat disfuncționalitățile adversarului politic, fie au fost aduse la rampă oferte ireale, utopice, în care nimeni nu credea. Nu credea din punctul de vedere al viabilității lor. Atacurile la persoană și utilizarea votului ca mijloc sancționator al celui care a dezamăgit electoratul nu reprezintă o soluție. Sigur, neaplicarea ștampilei pe cel care a dezamăgit reprezintă o sancțiune politică, dar aplicarea acesteia, adică votarea unui alt candidat sau partid, fără să fim convinși că vor construi pe mai departe reprezintă jumătatea unui drum. O boală de care suferim de mai bine de trei decenii.

Boala începuturilor pare să fie cea care a cuprins România. Astfel, asistăm la ofertele competitorilor electorali care au toate în comun atingerea obiectivului de a trăi mai bine, în sens economic, social, cultural, al respectării drepturilor omului. Chiar cred în sinceritatea acestor obiective declarate. Păi, dacă obiectivele sunt comune, de ce există atâtea oferte alternative!? Dintr-un singur motiv, și anume al traseului, al drumului de a ajunge la finalitate, la destinație. Fiecare dintre noi vedem diferit modul în care să mergem către scopul propus. Ei, de aici începe tragedia. În sensul că schimbările politice nu au continuat proiectele, reformele începute. Cele bune, desigur.

Au fost demolate construcțiile stângii de către dreapta, ale dreptei de către stânga și tot așa, pe motiv că noi știm mai bine cum se face. Din această cauză am ajuns în situația de a avea o multitudine de porniri, de începuturi, de starturi fără niciun final. 

Cred, dacă-mi este permis, că avem nevoie să înțelegem că trebuie să mergem, nu să staționăm, e necesar să construim, nu să demolăm, e benefic să îndreptăm, nu să condamnăm.

În cele din urmă vreau să spun că nu înțeleg de ce oamenii politici, majoritatea dintre ei, se înfățișează ca oameni care le știu pe toate, au soluții la toate. Se stăpânesc, gesturile le sunt controlate, discursul este exersat la virgulă. Mă rog, de cei care se mai respectă cât de cât. Este rău să fii om!? Un candidat emoționat în fața electoratului – a nu se confunda cu plânsul teatral -, care să fie ușor stângaci din acest motiv nu ar fi mai natural!?

Cred că e nevoie să readucem omul la omenie.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania