Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, l-a vizitat astăzi, la spital, pe băiatul care a fost victima incidentului de ieri petrecut într-un loc de joacă din oraş.

„Am dorit să fac acest lucru doar pentru că astăzi au apărut tot felul de ştiri contradictorii în ce priveşte starea de sănătate a băiatului. Mai rău, unele canale media chiar îl dădeau ca fiind transferat la Timişoara. Nu e aşa. Băiatul se află internat la Deva. Am povestit un pic cu băiatul, i-am dus fructe şi un mic cadou, o minge de fotbal. Am discutat şi cu medicul care-l are în grijă, domnul doctor Marius Blendea. Din câte am înţeles eu, copilul va mai sta câteva zile în spital pentru a fi ţinut sub observaţii şi pentru câteva investigaţii medicale suplimentare. Mulţumesc conducerii SJU Deva pentru faptul că a permis această vizită. Era important pentru mine să aflu adevărul în ce priveşte starea copilului”, a declarat Dan Bobouțanu la ieșirea de la Spitalul Județean de Urgență Deva.

Reamintim că duminică după-amiaza un copil a suferit un traumatism cranian grav după ce a fost lovit cu putere de un bărbat, în urma unei dispute cu un al copil aflat într-un parc din municipiul Hunedoara.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania