Un autocar cu 16 pasageri s-a răsturnat, joi după-amiază, pe DN57, în zona localităţii Forotic, județul Caraș-Severin, autorităţile judeţene declanşând planul roşu de intervenţie, având în vedere numărul mare de persoane implicate, informează AGERPRES.

Conform primelor informaţii de la faţa locului, transmise de către IGSU, 5 persoane din autocar au fost rănite uşor şi au fost transportate la compartimentul de Urgenţe al Spitalului din Oraviţa, iar celelalte 11 sunt evaluate medical la locul evenimentului.

“Din primele informaţii, în autocar se aflau 16 persoane. Având în vedere numărul de persoane implicate, pentru gestionarea eficientă a intervenţiei, a fost activat Planul Roşu la nivelul judeţului”, precizează ISU Caraş Severin.

Pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă intervin o autospecială pentru transport victime multiple, două ambulanţe SMURD şi trei ambulanţe din cadrul Serviciul Judeţean de Ambulanţă. Totodată, în sprijinul echipajelor se află şi două maşini de stingere.

Conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, autobuzul a derapat şi s-a răsturnat în şanţ, carosabilul în zonă fiind la negru, umed, iar pe anumite porţiuni sunt condiţii de formare a poleiului.

Traficul rutier în zonă se desfăşoară pe un singur fir, dirijat. Centrul INFOTRAFIC estima în jurul orei 16.00 că circulația autovehiculelor va fi reluată în condiţii normale în 30-45 de minute.

(FOTO: ISU Caraș-Severin / Arhivă)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania