Primăria Hunedoara și Agenția pentru Dezvoltare Vest au semnat vineri contractul de finanțare pentru un nou proiect destinat unităților de învățământ din oraș. Este vorba despre investiții de care vor beneficia, mai întâi, copiii care provin din familii defavorizate.

Potrivit municipalității, prin intermediul proiectului, la la Școala Gimnazială nr. 2 – Corp B (fosta Școală Generală nr. 11) se va amenaja un teren de sport multifuncțional (cu gazon artificial și nocturnă), se vor moderniza și dota cabinetul medical, cabinetul stomatologic și 3 săli în care se vor desfășura activități „after school”.

De asemenea, vor fi modernizate și dotate și cabinetele medicale existente la Şcoala Gimnazială Corp IA (fosta Școală Generală Nr. 9) și corp 1 B (fosta Școală Generală nr. 12).

„Proiectul pentru care s-a semnat astăzi contractul de finanțare reprezintă doar o mică parte dintr-un întreg set de proiecte, în valoare totală de aproximativ 7 milioane de euro, implementate prin intermediul GAL-ului urban «Corvinia». Acest grup de acțiune locală (G.A.L.) a fost înființat de Primăria Hunedoara în urmă cu mai bine de doi ani tocmai pentru a atrage și gestiona mai multe proiecte care vizează, în principal, reducerea inechităților sociale și economice din mai multe zone în care locuiesc preponderent familii defavorizate. Prin intermediul proiectului, dorim să le asigurăm copiilor aflați în risc de sărăcie și excluziune socială condiții pentru a-și petrece câteva ore, după cursurile școlare, timp în care să aibă parte de o masă caldă, de servicii educaționale și medicale de calitate. Doar așa putem încerca să contribuim la schimbarea atitudinii copiilor, la stimularea dorinței lor de a învăța și de a avea o viață mai bună. Schimbarea în bine a unei comunități se poate face, cu muncă și răbdare, mai ales prin intermediul copiilor”, a declarat primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu.

Proiectul are o valoare totală de 1.066.491 de lei (224.453,64 euro), din care asistența financiară nerambursabilă este de 1.023.447 de lei, fiind finanțat prin Programului Operațional Regional 2014-2020.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania