De ce suntem noi mai breji decât alții!? De ce la noi nu se poate respecta legea!? De ce la noi nu se poate să existe respect pentru valori!? Cam acestea sunt majoritatea temelor de discuție. Indiferent că se vorbește pe la colțurile blocurilor, prin parcuri, cafenele sau cluburi, aceste teme, mai mult sau mai puțin nuanțate, sunt omniprezente. Se reproșează de cele mai multe ori într-un context general, se spune că societatea este degradată, că sistemele sunt înghețate, că la noi nu se poate face nimic pentru a se reveni la o stare oarecum normală, o stare care să fie majoritar acceptată. Asistăm, și alimentăm în același timp, la o stare de așteptare, o stare inertă. Trebuie să vină cineva să ne ia de mânecă, să ne scuture, să ne trezim și să ne suflecăm mânecile pentru a trece la treabă. Nu neapărat în sensul muncii la lopată, deși nu știu dacă ar fi chiar rău și asta.

Când vine vorba despre implicare socială, foarte mulți așteaptă de pe margine, se uită și comentează, privesc și critică. Nu, nu este vorba despre cei care nu sunt dumiriți, despre cei care nu s-au lămurit despre ce este vorba. Ei au o scuză rezonabilă. În schimb, cei care ar putea să se implice, refuză să o facă. Dacă-i întrebi o să afli foarte repede răspunsul: de ce să mă implic, mie ce-mi iese!? O întrebare care arată că suntem gata să ne mobilizăm doar în fața banului. Majoritatea valorilor sociale și morale au pălit în fața acestei valori, a banului. Mijlocul, așa cum a fost gândită inițial moneda, s-a transformat în scop și a subjugat omenirea. Nu vreau să se înțeleagă prin ceea ce spun eu aici că militez pentru activități pro bono. Nu, militez pentru un echilibru, așa cum îl văd eu în pseudoutopismul meu. Consider că fuga după un oareșce avantaj material obținut cu orice scop este ceea ce ne duce la degradare.

O altă hibă o reprezintă ceea ce comunitatea alege să încurajeze prin sistemele de recompense. Asistând în ultimele decenii la o recrudescență a promiscuității și la o cădere în admirație față de ea, am reușit să ne încolonăm către prăpastie. Începem să deschidem ochii abia acum, când unii au început să cadă. Este limpede pentru oricine a mai citit, fie chiar și pe WC, că o societate va deveni ceea ce încurajează. Dacă se va încuraja și recompensa valoarea, bunul simț, seriozitatea, așa va deveni și societatea respectivă. Dacă, dimpotrivă, așa cum se pare că am observat cu toții, vom încuraja, fie și prin pasivitate, șmecheria, ghiolbănismul, învârteala, hoția, e limpede ce va deveni sistemul respectiv.

În epoca actuală mai trăim o criză a timpului. Nimeni nu mai dorește să gândească pe termen mediu și lung. Nu mai are nimeni răbdare, toți dorim să investim acum și mâine să avem profit. Proiectele durabile, cele care produc efecte într-un arc de timp ceva mai larg, nu mai sunt luate în calcul. Lipsa de răbdare este un flagel care a lovit economia mondială, deci și România. Într-o astfel de situație este limpede că efectele apar în cascadă. Graba de la locurile de muncă, generată de goană după un profit mare și rapid, a modificat comportamente. La început individuale, iar în prezent s-a ajuns ca însăși comportamentul social să fie modificat. Era să spun alterat, dar nu știu dacă ar fi fost corect. Ne grăbim către ce!? Către resurse! Cum se manifestă!? Stres, agitație, nervi, conflicte…

Respectarea normelor de conviețuire socială a devenit facultativă și doar educația primită mai reprezintă pe ici, pe colo, un filtru al faptelor periculoase. Legea este privită ca un dușman cu care trebuie să te războiești. Nu se explică niciunde faptul că realizarea dreptului se face prin două tipuri de raporturi juridice – unul de conformare, când omul își asumă conștient respectarea normei legale, și unul de conflict, caracterizat prin încălcarea legii și aplicarea, în cazul acesta, a sancțiunii respective. S-a considerat în ultimii ani că legea e facultativă și s-a stârnit o aversiune aproape generală. De ce!? Pentru că nu a existat un echilibru între sistemul de recompense și cel de sancționare. Lăsarea individului liber, cu asigurarea faptului că a înțeles că prin modul în care se comportă poate culege roade din partea societății sau sancțiuni este singura modalitate viabilă de organizare socială. Într-un asemenea sistem alternativ de compensare sau recompensare a activității umane se poate lua în calcul evoluția. Dar, revenind la ceea ce spuneam mai sus, când asistăm la răsplătirea cu funcții, salarii, premii, prime, a analfabeților și sfertodocților – asta în cazul sistemului instituțional – și la admirația celui care a furat, care a păcălit legea care îi reprezintă pe oamenii cinstiți și urmarea unor astfel de modele, și lipsa de reacție fermă din partea sistemului coercitiv, nu putem să întrevedem o însănătoșire a mediului social în curând.

Toate gândurile de mai sus au ca pivot omul. El se regăsește în toate cele prezentate.Unii sunt politicienii care ar trebui să deblocheze mecanismul social. Cei ma mulți nu pricep, alții nu sunt interesați, cei care doresc nu au forță. Dar cel mai grav este că și dacă ar apărea cineva care să propună o asemenea chestiune, o schimbare radicală, să muncim ca nemții, politicienii să aibă statutul celor suedezi, adică fără privilegii, să ne implicăm ca elvețienii în sistemul de administrație, nu ar fi auzit de nimeni. Poate nici autorul acestor rânduri nu ar avea timp să asculte din cauza grabei sale…

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania