fbpx
18.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI MUREȘPatinoar acoperit de peste un milion de euro, inaugurat într-o comună din...

Patinoar acoperit de peste un milion de euro, inaugurat într-o comună din Mureș. Investiție finanțată de Guvernul Ungariei

Publicat în

spot_img
spot_img

Fundaţia Mens Sana, care finanţează Academia de Hochei „Szekelyfoldi Jegkorong Akademia”, în colaborare cu Asociaţia LIDER, a inaugurat, duminică, în comuna Sângeorgiu de Mureş, un patinoar acoperit în valoare de peste 1 milion de euro, finanţat în cea mai mare parte de către Guvernul Ungariei, informează AGERPRES.

„În Târgu Mureş, de peste 10 ani, se construieşte acel teren de hochei acoperit, şi nu e gata, iar acest teren s-a construit în doar câteva luni. Este o investiţie a Guvernului Ungariei, de peste 1 milion de euro, şi tot ce a însemnat dotare, tot ei s-au ocupat. Au găsit aici mulţi parteneri, inclusiv Academia de Hochei şi Asociaţia LIDER, Valea Superioară a Mureşului, din care fac parte 5 primării, printre care Primăria Sângeorgiu de Mureş. Noi ne simţim onoraţi că s-a construit tocmai pe teritoriul comunei noastre, dar nu pentru că se dorea într-o comună, ci pentru că este în imediata vecinătate a municipiului Târgu Mureş şi este o locaţie unde foarte mulţi mureşeni vin aici, pe malul râului Mureş, la pescuit, la sport, deci este foarte uşor accesibil acest loc pentru toţi mureşenii. La inaugurarea unui teren de hochei evident că am venit pe patine. Nu ştiu să joc hochei, dar unul dintre cei patru copii ai mei va juca, sper. Eu l-am considerat un joc foarte dur, cu bătăi, dar am văzut statisticile în care se arată că se întâmplă mult mai puţine accidente decât în fotbal, handbal sau alte sporturi. Evident că am venit cu patine, de mic copil îmi place să patinez, iar cea mai bună ocazie a fost acum şi sper că şi Zilele Sângeorzene, din luna aprilie, se vor încheia aici, cu un carnaval pe gheaţă”, a declarat primarul comunei Sângeorgiu de Mureş, Sofalvi Szabolcs.

Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a arătat că, duminică, a îmbrăcat din nou echipamentul de hochei, după 20 de ani.

„În numele MTS vreau să mulţumesc Guvernului maghiar pentru această investiţie în copiii unei generaţii viitoare care pot să devină campioni. Nu am avut această şansă acum 30 de ani, ne antrenam pe un frig de minus 20 de grade, de la ora 6 dimineaţa, trei antrenamente pe zi. (…) Azi este o şansă uriaşă pentru voi, părinţi, folosiţi la maximum sportul, este cea mai importantă şcoală de a educa un copil, de a-l face disciplinat, de a-l face să aibă respect, să fie un om de caracter. Nu ezitaţi să-i duceţi la sport! Pentru mine este una dintre cele mai frumoase zile din ultimele săptămâni, să fiu aici. Tot timpul spun că a construi o sală de sport nu înseamnă tot, se poate construi destul de uşor, de acum încolo începe treaba, de acum trebuie să ne dăm silinţa să fie populată de dimineaţa până seara. Şi, pe lângă hochei, puteţi să creşteţi patinajul artistic, short track (patinaj viteză)”, a declarat Novak, în cadrul festivităţii de inaugurare a patinoarului.

Ministrul a arătat că se lucrează la o strategie care va cere performanţă de la cluburile şi de la antrenorii finanţaţi de minister, fiindcă fiecare copil trebuie sprijinit în visurile sale de a ajunge un sportiv de performanţă.

„Nu putem să ne batem joc de viaţa şi de visurile copiilor, trebuie să avem cei mai buni antrenori, trebuie să avem cei mai buni manageri şi noi trebuie să fim cei mai buni, pentru că atunci când concurăm la Olimpiadă, la Campionatele Mondiale, concurăm cu cei mai buni. Acolo nu contează cine ţi-a fost antrenorul, cine a fost ministru al Sportului, trebuie să-i sprijinim pe aceşti copii, trebuie să îi sprijinim în visurile lor”, a afirmat Eduard Novak.

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, în calitate de preşedinte al Fundaţiei Mens Sana, care finanţează Academia de Hochei, a arătat că patinoarul de la Sângeorgiu de Mureş este o bază de plecare pentru sportul juvenil şi pentru sportul de masă.

”Sunt preşedintele unei fundaţii care, din 2016, a construit infrastructură pentru hochei, pentru sporturile pe gheaţă. Este al patrulea patinoar pe care îl facem în Ţinutul Secuiesc – avem patinoare la Sfântul Gheorghe, la Miercurea Ciuc, la Gheorgheni şi acum la Sângeorgiu de Mureş. Este o investiţie pe care am realizat-o în proporţie de 90% din banii Guvernului Ungariei, a venit alături de noi Consiliul Judeţean (Mureş – n.r.) şi Asociaţia LIDER, împreună am realizat această infrastructură, exploatarea se va face din banii comunităţii locale, prin CJ Mureş şi din localităţile din această regiune. Este un nou început pentru sporturile pe gheaţă, hochei, patinaj artistic sau pentru short track”, a menţionat Tanczos Barna.

La inaugurarea patinoarului Academiei de Hochei „Szekelyfoldi Jegkorong Akademia” au mai participat Potapi Arpad Janos, secretar de stat în Cabinetul premierului Ungariei, Peter Ferenc, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, precum şi numeroşi părinţi şi copii.

Ioana Pop

Articole recente

CLICK PE VIAȚĂ | Tânăra artistă Luana Toader, despre planurile de viitor și parcursul profesional

Invitata podcastului de astăzi are un cumul de îndeletniciri, în curând va fi absolventa...

”Marșul pentru viață” – un eveniment ce vine în sprijinul femeilor însărcinate

Tema ediției din acest an este ”construim împreună pentru viață” și a fost inspirată de situația care a dus la moartea Alexandrei Ivanov, o mamă în vârstă de 25 de ani căreia nu i s-au acordat îngrijirile medicale necesare în urma unui avort spontan.

Dominic Fritz: Am semnat parteneriatul cu IFC, divizia de dezvoltare a Băncii Mondiale pentru un nou spital municipal la Timișoara

Dominic Fritz face primul pas pentru construirea unui spital nou în Timişoara

ADR Centru a lansat proiectul pentru finanțarea infrastructurii și serviciilor educaționale din învățământul primar și secundar obligatoriu

Peste 16 milioane euro sunt alocați pentru finanțarea infrastructurii și serviciilor educaționale

Mai multe articole de același fel

Ansamblul Memorial Petőfi Sándor de la Albeşti va fi renovat şi modernizat

Ansamblul în Memoria lui Petőfi Sándor din Albeşti se află în locul în care au fost înhumaţi între 300 şi 400 de soldaţi maghiari căzuţi în bătălia din 31 iulie 1849, în memoria lor şi a poetului Petőfi Sándor fiind ridicat un obelisc de circa 9 metri înălţime.

Soluţie de reîntinerire a Lacului Ursu din Sovata după constatarea reducerii fenomenului de heliotermie

În urma unor studii efectuate asupra Lacului Ursu din Sovata de către biofizicianul Peter Hantz, împreună cu cercetători din Ungaria, Germania şi SUA, s-a constatat o reducere a fenomenului de heliotermie, iar soluţia de reîntinerire a lacului a fost sugerată chiar de către localnici