fbpx
1.7 C
Cluj-Napoca
AcasăSOCIALPrefectul Hunedoarei s-a întâlnit în Valea Jiului cu minerii care au protestat...

Prefectul Hunedoarei s-a întâlnit în Valea Jiului cu minerii care au protestat la exploatările din Livezeni și Lupeni

Publicat în

spot_img
spot_img

Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, s-a aflat miercuri în Valea Jiului pentru a se întâlni cu minerii care au refuzat să înceapă lucrul în această dimineață.

După discuțiile pe care le-a avut cu conducerea Complexului Energetic Hunedoara (CEH), prefectul a fost prezent la cele patru mine aflate în activitate, Livezeni, Lupeni, Vulcan și Lonea, unde s-a întâlnit cu minerii și liderii de sindicat.

Potrivit prefectului, drepturile băneşti ale minerilor vor fi achitate până pe 26 februarie din fonduri ale Ministerului Muncii, iar în următoarele trei luni de zile se vor face demersurile necesare pentru separarea CEH în două structuri: Complexul Energetic Valea Jiului şi Termocentrala Mintia.

Salariile minerilor din Valea Jiului ar fi trebuit achitate în data de 15 a lunii, însă au fost întârziate din cauză că societatea a rămas fără jumătate din fondurile necesare pentru plata acestora.

„Toate solicitările și problemele minerilor, discutate în aceste ore în Valea Jiului, vor fi transmise chiar în această după-amiază guvernului României. Executivul va lua, într-un timp foarte scurt, cele mai bune soluții pentru rezolvarea situației”, a declarat prefectul Hunedoarei.

Minerii de la exploatările de cărbune Livezeni şi Lupeni au protestat miercuri dimineaţa nemulţumiţi de întârzierea salariilor şi de situaţia economică în care se află Complexul Energetic Hunedoara, societatea fiind în insolvenţă.

Articole recente

Adolescenta care a înjunghiat un pedagog la un liceu din Oradea a fost reţinută pentru tentativă de omor

Conform anchetatorilor, fata a avut ascuns în mânecă un cuţit cu lama de 21 de cm. Leziunile suferite de bărbat necesită 40-45 de zile de îngrijiri medicale.

O gospodărie tipică săsească din Viscri va fi restaurată cu ajutorul fundației Regelui Charles

Valoarea contractului de finantare este de 207.510 lei, iar fundația Mihai Eminescu Trust are o contribuție proprie de 29.401 lei.

Renumita Filarmonică de Copii din Vlăhița concertează la Biserica Romano-Catolică „Krisztus Király” din Sfântu Gheorghe

În spectacolul intitulat „Îngerii cântă”, cei 140 de membri ai Filarmonicii de Copii vor interpreta lucrări corale bisericești pentru Advent și cântece populare maghiare de Crăciun, precum și adaptări ale cântecelor populare de Crăciun din alte culturi.

O nouă recunoaștere internațională pentru Universitatea Politehnica Timișoara

Universitatea Politehnica Timișoara primește o nouă recunoaștere internațională prin realegerea profesorului Erwin-Christian Lovasz în funcția de Secretar General al Federaţiei Internaţionale de Promovare a Ştiinţei Mecanismelor şi a Maşinilor (IFToMM), la cel de-al XVI-lea Congres Internaţional de Ştiinţa Mecanismelor şi a Maşinilor, la Tokyo, Japonia.

Mai multe articole de același fel