Premierul Florin Cîţu a declarat luni că protestele minerilor din Valea Jiului nu sunt o soluţie care rezolvă problemele și că nu va permite ca în mandatul său să aibă loc o nouă mineriadă.

“Este un domeniu dificil şi ştim foarte bine că această tranziţie la economia verde în toată UE vine cu probleme. Îi înţeleg, ştiu că trec printr-o perioadă dificilă. Nu cred că soluţia pe care au ales-o este una care rezolvă problemele. Acest Guvern a arătat foarte clar şi anul trecut şi anul acesta, salariile au fost plătite la timp. Avem soluţii şi pentru următoarele trei luni de zile. În acelaşi timp, eu cred că trebuie să ne uităm la întreaga imagine a economiei. De aceea spun că soluţia pe care au ales-o nu cred că este una bună. În 2020, când au fost plătite toate salariile, şi ale minerilor, lună de lună în România au fost 4 milioane de oameni în şomaj tehnic, pentru că trecem prin cea mai mare criză din sănătate”, a declarat Florin Cîţu, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.

Premierul a mai spus că situația din Valea Jiului este speculată de foarte mulţi politicieni, care profită de pe urma minerilor.

“Nu mi se pare normal ce se întâmplă, de aceea spun că găsim soluţii, îi înţeleg, ştiu că trec printr-o situaţie dificilă, formula prin care încearcă să rezolve această situaţie nu mi se pare cea mai fericită, dar se pare că sunt foarte mulţi politicieni care profită, aşa cum au profitat şi alţi politicieni tot din aceeaşi categorie în ultimii ani de pe urma acestei categorii sociale. Ţineţi minte ce s-a întâmplat în anii ’90. Eu pot să spun doar atât românilor şi bucureştenilor, că nu voi permite niciodată în România, în mandatul meu, să se întâmple ce s-a întâmplat în mandatul lui Iliescu şi a altor socialişti. Nicio mineriadă nu se va întâmpla în acest mandat”, a susținut Florin Cîțu.

(FOTO: Guvernul României)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania

Comentează și tu acest articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.