Muzeul de Ştiinţe Braşov, un muzeu unic în Transilvania care prezintă exponate interactive, s-a mutat temporar în spațiul Filarmonicii Brașov, în Foaierul Sălii Patria.

Muzeul de Științe Brașov a fost închis în ultima perioadă din cauza pandemiei de COVID-19.

În spațiul de la Filarmonica Brașov sunt găzduite în prezent o serie de exponate, printre care platforma sistemului solar şi levitronul.

“Ne-am mutat încheind un parteneriat cu Filarmonica Braşov, care constă în experimentarea ştiinţei atât fizică – biologia astronomiei, cât şi ştiinţa din spatele muzicii (…) Spaţiul anterior era limitat şi automat eram limitaţi şi din punct de vedere al numărului de vizitatori, nu aveam posibilitatea de a face un circuit cu intrare cu ieşire separată, ceea ce este important în contexul actual, avem şi lămpi cu ultraviolete, vizitarea se face cu mănuşi, mască, iar după fiecare tur se face dezinfectare”, a declarat Ioana Borşan, cea care a deschis în februarie anul trecut primul muzeu interactiv de științe din Transilvania.

(FOTO: Muzeul de Științe Brașov / Facebook)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania