„Şi, totuşi, cum au jucat scena aia?”. De la această curiozitate a pornit o serie nouă marca TIFF Unlimited, disponibilă gratuit, de oriunde din lume, începând din 4 martie: Secvenţe. Câţiva dintre cei mai cunoscuţi actori români sunt provocaţi de un alt actor, Alex Bogdan, să revadă şi să comenteze scene memorabile din cariera lor, oferind detalii inedite din culisele filmelor respective.

Dialogurile savuroase cu Alex Bogdan sunt lansate pe platformă într-un format accesibil, cu episoade concentrate şi dinamice de circa 20 de minute. Invitaţii primei serii de interviuri sunt Victor Rebengiuc, Tora Vasilescu, Maia Morgenstern, Mircea Diaconu, Şerban Pavlu, Magda Catone, Andi Vasluianu şi Adrian Păduraru.

Filmele despre care povestesc şi care le-au propulsat carierele sunt Moromeţii, De ce trag clopotele, Mitică?, Balanţa, Toată lumea din familia noastră, Secvenţe, Despre oameni şi melci şi Declaraţie de dragoste.

Primul episod, în care Victor Rebengiuc rememorează scena bătăii din Moromeţii (1987), regizat de Stere Gulea, este disponibil începând din 4 martie, pe unlimited.tiff.ro. Celelalte şapte episoade din prima serie vor fi lansate săptămânal, joia, până la finalul lunii aprilie.

“Mă opresc oamenii pe stradă să-mi spună, domnule, de 30 de ori am văzut Moromeţii şi o să-l mai văd. Nu mi-am închipuit”, povesteşte Victor Rebengiuc despre filmul care a făcut istorie în cinema-ul românesc şi în care a ajuns “întâmplător”. “Stere Gulea, regizorul, se gândea la altcineva”. Interviul integral poate fi văzut gratuit pe unlimited.tiff.ro.

În episodul 2, lansat pe 11 martie, Tora Vasilescu rememorează tot o scenă a bătăii, de data asta din De ce trag clopotele, Mitică?, al lui Lucian Pintilie, un film cu o istorie întortocheată, lansat abia după 1990, din cauza cenzurii: “Ce tehnică? Bătaie pe bune! Pintilie trăgea şi câte 20 de duble, aşteptând lozul cel mare, spontanul care se întâmplă uneori în faţa camerei”, spune actriţa.

TIFF Unlimited este accesibil pe bază de abonament lunar sau anual, pe teritoriul României, dar platforma oferă acces gratuit, de oriunde din lume, la o serie de interviuri cu personalităţi din lumea filmului, în seria InspiraTIFF, masterclass-uri cu Nicolas Cage şi Michel Gondry, sau o selecţie de filme româneşti.

TIFF Unlimited este primul serviciu de streaming (SVoD) lansat de un festival de film din România. Cu un catalog de filme independente, actualizat constant, platforma e disponibilă online şi în aplicaţiile iOS şi Android (mobile şi TV) şi poate fi accesată pe bază de abonament lunar sau anual, doar de pe teritoriul României. Abonaţii TIFF Unlimited au acces la evenimentele de pe platformă în baza abonamentului.

(FOTO: unlimited.tiff.ro)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania