Blue Air a anunțat că, în perioada de vară, va opera 15 noi destinații cu plecare de pe Aeroportul din Cluj. Astfel, cei care vor să călătorească la Londra Heathrow, Milano Linate, Amsterdam Schiphol, Barcelona, Burgas, ​​Bruxelles, Constanta, Dublin, Hamburg, Koln, Larnaca, Madrid, Paris Charles de Gaulle, Roma și Stuttgart se vor putea îmbarca într-unul dintre avioanele Blue Air ce vor decola de la Cluj.

Zborurile spre aceste destinații sunt deja disponibile pentru rezervare, iar prețurile pornesc de la 15,99 euro/segment, taxe și o schimbare gratuită a datelor de călătorie incluse.

Cu ocazia zilei de 8 martie, Blue Air desfășoară campania „Clujul Zboară cu Blue Air”, oferind un discount de 10% pentru toate zborurile către și dinspre Cluj Napoca, către toate noile destinații incluse în Orarul de Vară. Tot cu această ocazie, compania oferă doar astăzi 25% reducere pentru toate zborurile și schimbarea gratuită a datelor de călătorie!

Pentru a marca Ziua Internațională a Femeii, campania include astăzi activări în mai multe locații surpriză din Cluj Napoca, unde toate doamnele și domnișoarele care se vor intâlni cu echipajele de mesageri ai primăverii în uniformele albastre ale Blue Air vor primi un cadou surpriză, împreună cu promo-codul care oferă un discount de 10% pentru toate rezervările efectuate pe website-ul companiei.

Noul program de zboruri regulate de pe Aeroportul din Cluj va optimiza oferta de călătorie a românilor din regiunea Cluj, oferindu-le conexiuni eficiente cu destinații europene de interes major atât pentru segmentul de leisure cât și pentru business.

În cadrul strategiei de poziționare ca prima opțiune de transport aerian ultra low-cost pentru români, Blue Air mizează pe prețuri accesibile și pe cele mai bune servicii din segmentul ultra-low-cost, precum și pe unicitatea rețelei sale de rute directe și de conexiune.

Rețeaua Blue Air include destinațiile cele mai atractive pentru profilul piețelor în care își desfășoară operațiunile, și zboruri pe aeroporturi principale și centrale, asigurând astfel pasagerilor săi cele mai bune soluții de conectivitate și un grad sporit de confort al călătoriei.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania