Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Alba a decis că activitatea școlară în patru şcoli gimnaziale din mediul rural din Alba se vor desfăşura săptămâna viitoare exclusiv online, din cauza ratei de infectare cu COVID-19 care a depășit 6 la mia de locuitori în comunele respective.

“Ţinând cont de faptul că la nivelul comunelor Doştat, Mihalţ, Lunca Mureşului şi Şona, rata de incidenţă cumulată din ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus SARS-CoV-2 este de peste 6 cazuri/1.000 de locuitori, în unităţile de învăţământ Şcoala Gimnazială Doştat, Şcoala Gimnazială ‘Ion Breazu’ Mihalţ, Şcoala Gimnazială ‘Simion Lazăr’ Lunca Mureşului şi Şcoala Gimnazială Şona, în intervalul 15-19.03.2021 cursurile se vor desfăşura exclusiv online”, potrivit hotărârii CJSU Alba.

Săptămâna viitoare, 45 de unități de învățământ din județul Alba vor fi în scenariul verde, 59, în scenariul galben şi 38, în cel roşu.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania