Consiliul Local Târgu Mureş a adoptat, vineri, în şedinţă extraordinară, un proiect care prevede demararea procedurilor pentru încheierea unor contracte de prestări servicii pentru recoltarea sau relocarea animalelor sălbatice din intravilanul oraşului, după ce a fost semnalată prezenţa unor urşi pe câteva străzi din municipiu.

“Este pentru prima oară când Municipiul Târgu Mureş are un asemenea proiect care prevede măsuri de siguranţă pentru protejarea populaţiei de animalele sălbatice care pătrund în intravilan. În egală măsură şi exemplarele din speciile de faună sălbatică vor fi protejate, prin monitorizarea şi relocarea lor (…) Recoltarea şi/sau relocarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică (urşi, mistreţi etc.) din perimetrul intravilan al Municipiului Târgu Mureş va fi făcută cu titularii fondurilor cinegetice, în conformitate cu prevederile legale. Ca urmare, Municipiul Târgu Mureş va demara procedura de încheiere a contractelor cu asociaţiile de vânătoare care gestionează fondurile cinegetice limitrofe intravilanului localităţii’, a anunţat Primăria Târgu Mureş într-un comunicat de presă.

Potrivit Primăriei Târgu Mureş, după încheierea contractelor, cele trei asociaţii de vânătoare din zonă se vor ocupa de monitorizarea, îndepărtarea, tranchilizarea, transportul şi recoltarea urşilor, conform legii.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania