Primăria Cluj-Napoca a deschis un nou centru de vaccinare împotriva COVID-19 la Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu” (Calea Turzii 140-142), pe lângă cele trei aflate în administrarea instituției.
Celelalte centre de vaccinare din oraș sunt operaționale în cadrul unităților sanitare.
La noul centru sunt două fluxuri deschise pentru vaccinare. De asemenea, au fost deschise două noi fluxuri pentru imunizare la Colegiul Tehnic de Transporturi „Transilvania” și alte două la Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu”, odată cu începerea etapei a III-a de vaccinare.
(FOTO: Primăria Cluj-Napoca)