Lucrările de reabilitare și modernizare a Policlinicii Spitalului Municipal din Hunedoara avansează în ritm alert și vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an, înainte de termenul prevăzut în contract.

Lucrările au început în septembrie anul trecut și sunt finanțate din fonduri europene, printr-un proiect câștigat de Primăria Hunedoara.

Valoarea totală a proiectului este de 11 milioane de lei. Lucrările vizează refacerea acoperișului, anveloparea termică a clădirii, înlocuirea tâmplăriei de lemn cu tâmplărie PVC, refacerea instalațiilor electrice și sanitare, refacerea spațiilor interioare cu materiale adecvate unui spațiul medical modern dar și realizarea unui sistem nou de ventilație cu o centrală de tratare a aerului, montarea unui ascensor și realizarea unui sistem de prevenire și stingere a incendiilor.

Managerul Spitalului din Hunedoara, Radu Budae, spune că, deși termenul de finalizare a lucrărilor este stabilit pentru luna iunie a anului viitor, sunt șanse ca mare parte dintre acestea să fie gata până la finele anului curent. „Se lucrează intens. Avem asigurări din partea constructorului că, la finalul lunii aprilie – începutul lunii mai, interiorul Ambulatoriului va fi terminat în totalitate. Apoi, în perioada imediat următoare, se va lucra intens și la exterior astfel ca, spre finalul anului, să putem pune la dispoziția tuturor pacienților un ambulatoriu cu o calitate crescută a serviciilor medicale”, a precizat Radu Budae.

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu, spune că investiția de la spitalul din oraș este una foarte importantă, mai ales că Ambulatoriul nu a beneficiat, până acum, de nicio reabilitare de amploare. „Policlinica spitalului, așa cum îi spunem cu toții, a fost construită în 1968. De atunci și până acum aici nu s-a făcut nicio lucrare amplă de reabilitare, cu excepția unui proiect european, implementat în 2015, care a vizat o treime din întregul ambulatoriu. Era ilogic și anormal ca lucrările să nu continue și la celelalte două treimi ale policlinicii, așa că am întocmit un nou proiect, am cerut suma maximă posibilă pentru astfel de investiții din fonduri europene, am primit finanțarea și ne-am apucat de treabă. Spitalul a fost și rămâne una dintre prioritățile Primăriei municipiului Hunedoara”, a declarat Dan Bobouțanu.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania