Bugetul municipiului Cluj-Napoca pentru acest an este în creştere cu 22% faţă de anul trecut datorită atragerii de fonduri europene, a declarat luni primarul Emil Boc, într-o conferință de presă.

“Bugetul general al Clujului pentru 2021 este de 433,225 milioane de euro, cu o pondere foarte bună între funcţiunea de funcţionare şi funcţiunea de dezvoltare, aproape 50-50%, ceea ce ne arată esenţa unui buget echilibrat, orientat spre dezvoltare. (…) Avem o creştere a bugetului local cu 22%, de la 354 de milioane de euro, la 433 de milioane de euro. Această creştere în principal se datorează fondurilor europene, unde avem o creştere de 64 de milioane de euro faţă de anul anterior, câteva creşteri legate de venituri proprii şi din cotele defalcate din impozitul pe venit sau din TVA, de la bugetul naţional”, a declarat Emil Boc.

Potrivit primarului municipiului Cluj-Napoca, la fiecare leu plătit de clujeni, municipalitatea a atras trei lei din fonduri europene.

“Toate acestea ne aduc o creştere economică. Deci, pe de o parte, fonduri europene, pe de altă parte venituri proprii, ceea ce arată că suntem pe o direcţie bună a Clujului, chiar în condiţiile în care trăim într-o perioadă dificilă. Dar, fără fonduri europene, repet, bugetul Clujului ar fi mai mic decât cel de anul anterior. (…) La fiecare leu pe care clujenii îl plătesc prin impozite şi taxe locale, noi aducem trei lei din fonduri europene. Am mărit de la 1 la 2,5 raportul la 1 la 3. Asta înseamnă o primărie care ştie să atragă resurse financiare, în primul rând prin atragerea acestor resurse europene care sunt gratuite, practic”, a explicat Emil Boc.

(FOTO: Primăria Cluj-Napoca)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania