fbpx
0.7 C
Cluj-Napoca
AcasăCULTURĂExpoziție de icoane pe sticlă, la Muzeul Grăniceresc Năsăudean

Expoziție de icoane pe sticlă, la Muzeul Grăniceresc Năsăudean

Publicat în

spot_img
spot_img

Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud invită publicul la expoziţia de icoane pe sticlă „Între cer şi pământ”, care va fi deschisă joi, de sărbătoarea Bunei Vestiri, la Muzeul Grăniceresc Năsăudean.

Sunt expuse 25 de picturi pe sticlă provenite din două surse – icoane vechi aflate în colecţia muzeului din Năsăud, dar şi o serie de lucrări recente, realizate în manieră tradiţională, semnate de Ruxandra Bucur din Cluj-Napoca.

“Este cunoscut faptul că pe teritoriul ţării noastre meşteşugul icoanelor pe sticlă s-a născut şi s-a dezvoltat în Transilvania (sec. XVIII-XIX), într-un context mai larg al artei central-europene, a dezvoltat o latură simbolică impresionantă, devenind, în prezent, parte integrantă a spiritualităţii româneşti. Subiectul cel mai des întâlnit în icoanele pe sticlă este Maica Domnului cu Pruncul şi Maica Îndurerată, împreună cu icoanele Bunei Vestiri, Încoronării şi a Adormirii Maicii Domnului. De asemenea, sunt frecvente şi icoanele unor Sfinţi, care erau invocaţi şi chemaţi în ajutor în funcţie de anumite necesităţi. Fiecare icoană, unică în felul ei, atrage prin povestea şi mesajele ce stau dincolo de un simplu desen pe sticlă”, a transmis Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud.

Expoziţia de la Muzeul Grăniceresc Năsăudean va rămâne deschisă până în 15 aprilie.

Ioana Pop

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel