Opt scurtmetraje ale studenților Facultății de Teatru și Film din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca vor fi prezentate la cea de-a patra ediție a BEAST International Film Festival (Portugalia), care se va derula online în perioada 24-28 martie 2021.

Potrivit UBB, „Patul lui Procust”, semnat de Andrian Împărățel, va concura în secțiunea East Wave, dedicată tinerelor talente din Europa Centrală și de Est, fiind singurul film românesc aflat în această selecție. Alte șapte filme vor face parte din prezentarea Facultății de Teatru și Film a Universității Babeș-Bolyai, invitată în acest an în secțiunea School Visit: „Self Care” (regia Pogonyi Hunor); „Hellen” (regia: Claudia Alexandru); „The Emigrants” (regia: Andra Salaoru); „Speranța” (regia: Sandra Rad); „Máscara” (regia Szitai Eszter); „To Grow Under a Wild Cherry Tree” (regia: Agata Olteanu), „Obscure” (regia Ervin Szabo).

Filmele studenților Departamentului de Cinematografie și Media vor putea fi vizionate în secțiunea Focus România, în care sunt incluse și proiecții de lungmetraje de succes din ultimii ani: „Ivana cea Groaznică”, „Distanța dintre mine și mine” sau „Acasă, My Home”. Aveți AICI linkul de accesare pentru acestea.

BEAST IFF este organizat de organizația culturală OKNA (PLUSEAST) și își propune să prezinte publicului internațional cinematografia central și est-europeană, acoperind 21 de țări. Proiecțiile online vor fi gratuite, iar organizatorii intenționează să realizeze și o ediție față în față în Porto, în luna aprilie.

(FOTO: beastfilm.pt)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania