Un incendiu a distrus complet o cabană din zona localității Vâlcele, județul Cluj, pompierii descoperând în timpul intervenției de stingere cadavrul unei femei de 50 de ani, care prezenta mai multe traumatisme.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

“Trei autospeciale pentru stins incendii au fost alertate în această noapte, în jurul orei 2,20, despre faptul că conducătorii auto care circulau pe nodul rutier de urcare pe centura din apropierea localităţii Vâlcele văd o cabană izolată care este cuprinsă de flăcări. Pompierii sosiţi la faţa locului au găsit imobilul cu două niveluri cuprins în totalitate de flăcări, iar acoperişul acestuia s-a prăbuşit în primele momente ale intervenţiei. Pe timpul operaţiunilor de stingere a incendiului au găsit corpul unei femei, în vârstă de circa 50 de ani, care prezenta traumatisme incompatibile cu viaţa”, a transmis ISU Cluj.

Operaţiunile de stingere a incendiului au durat peste trei ore, nivelul superior al cabanei fiind construit pe structură din lemn. Casa, care avea o amprentă la sol de circa 50 de metri pătrați, a fost distrusă în totalitate.

(FOTO: ISU Cluj / Arhivă)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania