Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Alba a propus miercuri instituirea unor restricţii temporare pe o perioadă de 14 zile, începând de joi seara, în municipiul Aiud, în contextul în care incidența cazurilor de COVID-19 a ajuns la 5,99 la mia de locuitori.

“Propunem instituirea unor restricţii temporare, în intervalul luni – vineri între orele 18,00 – 22,00, iar sâmbăta şi duminica între orele 5,00 – 22,00, pe o perioadă de 14 zile, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Aiud şi localităţilor aparţinătoare Aiudul de Sus, Gâmbaş, Măgina, Păgida, Ciumbrud, Gârbova de Jos, Gârbova de Sus, Gârboviţa, Sâncrai şi Ţifra, judeţul Alba, începând cu data de 25.03.2021 ora 18,00, până în data de 08.04.2021 ora 5,00, sens în care se va solicita Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei emiterea ordinului comandantului acţiunii”, a decis CJSU Alba.

Autoritățile au decis limitarea programului de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare şi nealimentare, în intervalul luni – vineri între orele 6,00 şi 20,00, iar sâmbăta şi duminica între orele 6,00 şi 16,00, cu excepţia farmaciilor şi a staţiilor de distribuţie carburant, care pot avea program non-stop.

De asemenea, în intervalul luni – vineri între orele 18,00 şi 22,00, iar sâmbăta şi duminica între orele 5,00 şi 22,00 să se interzică circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, cu anumite excepţii precizate în hotărâre.

Va fi strict interzisă intrarea / ieşirea din localităţile menţionate prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale şi forestiere iar circulaţia şi staţionarea în spaţii publice a persoanelor sunt interzise, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza declaraţiei pe proprie răspundere, legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.

Se permite oficierea slujbelor religioase doar în exteriorul clădirilor, cu excepţia celor la care participă doar personalul bisericesc. Pentru evenimentele organizate în exterior se va respecta norma de 4 mp/persoană, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară. Oficierea slujbelor de înmormântare este permisă cu participarea a maximum opt persoane în interior iar în exterior, cu participarea a maximum 20 de persoane. Se permite oficierea evenimentelor de stare civilă cu prezenţa a maximum 10 persoane în interiorul clădirii iar în exterior, cu participarea a maximum 20 de persoane, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania