Carantina zonală pentru oraşul Tăuţii Măgherăuş şi localităţile aparţinătoare a fost prelungită cu şapte zile, a informat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Maramureş, Dan Bucă.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Potrivit aceleiaşi surse, prefectul Vlad-Emanuel Duruş, preşedintele CJSU, a declarat că s-a primit Ordinul şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă de prelungire cu şapte zile a măsurii de carantină zonală pentru unitatea administrativ-teritorială Tăuţii Măgherăuş cu localităţile aparţinătoare Tăuţii Măgherăuş, Băiţa, Nistru, Buşag, Merişor, Bozânta Mare şi Ulmoasa.

“Faţă de măsurile stabilite anterior prelungirii carantinei zonale a fost limitată deplasarea cetăţenilor în zona carantinată până la orele 20,00, doar cu unele excepţii prevăzute de noul ordin”, a spus Dan Bucă.

Alte măsuri pentru prevenirea şi combaterea răspândirii SARS-CoV-2, precum şi pentru soluţionarea unor probleme deosebite pe perioada carantinei vor fi stabilite prin Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania