Lumea catolică și protestantă a intrat în Săptămâna Mare, iar sărbătorile pascale sunt, ca și anul trecut, sub semnul restricțiilor impuse de pandemie. Papa Francisc a celebrat sfânta liturghie a Duminicii Floriilor în Basilica San Pietro aproape pustie. Doar 120 de pelerini au fost prezenți. Italia e în carantină până după Paști, iar Vaticanul a aplicat măsuri similare.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Este al doilea an când sărbătoarea intrării lui Isus în Ierusalim nu se desfășoară la obeliscul din Piața San Pietro, cu procesiunea pe treptele bazilicii și cu zeci de mii de pelerini veniți din toată lumea.

Acum, toate riturile sacre au loc în interior, cu foarte puțini credincioși.

Papa Francisc: “E pentru a doua oară când începem Săptămâna Mare în pandemie. Anul trecut eram în stare de şoc. În acest an, ne aflăm sub o presiune şi mai mare, iar criza economică ne împovărează tot mai mult. În aceste condiţii istorice şi sociale, Dumnezeu ia crucea, Isus ia crucea şi făptuieşte împotriva răului pe care îl aduce această realitate, un rău fizic, psihologic şi, în primul rând, un rău spiritual. Diavolul profită de criză şi seamănă neîncredere, deznădejde şi discordie“.

Cu excepția Suveranului Pontif, a câtorva prelați și a corului, toți cei prezenți în Bazilica Sfântul Petru purtau mască.

Sciatica nu-i dă pace Suveranului Pontif. S-a deplasat destul de greu, șchiopătând. În vârstă de 84 de ani, Papa Francisc suferă de mai mulți ani de sciatică. Uneori, crizele au fost așa de puternice, încât a fost nevoit să-și anuleze tot programul.

La Catedrala Franciscană din Şumuleu Ciuc, unde însuși Suveranul Pontif s-a închinat acum doi ani la statuia făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, au venit zeci de credincioși la slujbă, cu măști și cu brațele pline de mănunchiuri de crengi înmugurite.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania