Compania aeriană HiSky a anunțat lansarea celui de-al doilea zbor de linie de pe Aeroportul Internațional Satu Mare. Este vorba despre două frecvențe pe săptămână, luni și sâmbătă, spre Frankfurt, Germania.

Prețurile încep de la 29 de euro, iar biletele sunt deja disponibile pe site-ul companiei și la agențiile partenere. Operarea cursei va începe în data de 1 mai și va fi efectuată cu o aeronavă de tip Airbus A-320.

„Dorința sătmărenilor de a călători ne-a surprins plăcut. După ce am lansat cursa spre Paris, colegii noștri au colectat zeci de mesaje, comentarii, apeluri de la oameni care ne roagă să lansăm și alte destinații. Noi ținem foarte mult la relația noastră cu pasagerii, iar noua cursă Satu Mare – Frankfurt, este cea mai sinceră dovadă în acest sens. Ne bucurăm nespus că am avut posibilitatea să includem în orarul nostru această cursă și avem încredere că vestea va fi bine primită în regiune”, a declarat directorul HiSky, Iulian Scorpan.

HiSky a fost certificată ca operator aerian românesc în decembrie anul trecut. În februarie anul acesta compania aeriană a anunțat curse de linie din Cluj, Iași, Satu Mare și Chișinău și curse charter din Cluj, Timișoara, Baia Mare și Oradea.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania