Consiliul Județean (CJ) Arad a primit joi, de la Ministerul Economiei, certificatul prin care a reușit includerea bisericilor de lemn din județul Arad în circuitul turistic național.

În funcție de evoluția pademiei, anul acesta va porni un program de vizitare a unora dintre aceste biserici, în cadrul proiectului „Turismul de o zi”, elaborat de Consiliul Județean.

“Județul Arad are 43 de biserici de lemn, unele cu o vechime de peste 250 de ani. Dintre ele, 24 sunt în stare bună. Sunt obiective importante nu numai pentru turismul ecumenic, ci în general pentru cei pasionați de istorie. Bisericile ortodoxe de lemn se răspândesc în comunitățile românești din Transilvania începând cu anul 1279, când regale ungar Ladislau Cumanul, la solicitarea Papei, interzice construirea bisericilor de zid în rit ortodox pe întregul teritoriu al regatului maghiar. Faptul că majoritatea bisericilor de lemn din județ sunt pe Valea Mureșului și pe Valea Crișului Alb demonstrează că în perioada medieval aici trăia o comunitate românească puternică în vechiul comitat al Aradului; este foarte posibil ca în secolele XVII-XVIII, „noile” biserici de lemn să fi înlocuit vechile biserici, degradate de vreme”, a explicat vicepreședintele CJ Arad, Ionel Bulbuc.

În circuitul turistic al bisericilor de lemn se dorește și implicarea Arhiepiscopiei Aradului, existând deja discuții în acest sens.

Consiliul Județean Arad a realizat un inventar al acestor lăcașe de cult. Din păcate, unele sunt în stare avansată de degradare, iar comunitățile nu sunt interesate de conservarea și refacerea lor. În 2019, administrația județeană a alocat fonduri ca, împreună cu Biserica Ortodoxă și cu “Ambulanța Monumentelor”, să repare biserica de lemn din Luncșoara, comuna Hălmăgel, un monument istoric și element de patrimoniu deosebit al județului. Potrivit mărturiilor istoricilor, biserica a fost mutată la Luncșoara în 1825, existând două variante: fie că a fost adusă din cătunul Crăciunești, fie din satul Prăvăleni-Hunedoara. În biserica de la Luncșoara de Sus se mai oficiază slujbe doar odată pe an, în cinstea hramului bisericii, „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.

“Ne propunem ca împreună cu Arhiepiscopia să ne implicăm în salvarea acestor elemente de patrimoniu. Unele dintre ele au picturi interioare incredibil de frumoase, despre care, din păcate, și arădenii au cunoștințe puține. Ele aparțin unor pictori bisericești ca David de la Curtea de Argeș, Constantin, Ioan Demetrovici, Filip din Lugoj, Nicolae de la Lupșa Mare, Ștefan, ale căror lucrări sunt considerate de referință pentru epoca lor. Avem șansa acestor biserici de lemn în județul nostru și am reușit să le includem într-un circuit recunoscut național. Acum muncim să le și punem cu adevărat în valoare din perspectiva opiniei publice, ca un număr cât mai mare de arădeni și de turiști să se poată bucura de acest patrimoniu arădean deosebit”, a declarat dr. Andrei Ando, directorul executiv al Direcției Comunicare, Strategii și Administrație Publică din Consiliul Județean Arad.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania