Cadavrul copilului de șapte ani, dispărut la începutul lunii ianuarie în apropierea localității arădene Vânători, a fost descoperit, sâmbătă, pe un câmp aflat la aproximativ 12 kilometri de locul disppariției. Trupului lui Sebastian Corbei se afla în stare avansată de descompunere.

La începutul anului, sute de oameni au căutat timp de mai multe săptămâni după Sebastian Corbei, minorul de 7 ani din Vânători care a plecat la joacă în sat şi nu s-a mai întors acasă.

Operaţiunea de căutare a implicat forţe complexe formate din polițiști, jandarmi dar și voluntari. Ei au căutat timp de o lună de zile pe o rază de circa 20 de kilometri de casa copilului, cu ATV-uri, maşini de teren, câini antrenaţi şi camere de termoviziune. Totul a fost fără rezultat. Sebastian părea că a intrat în pământ.

Ieri, un cadavru ce pare a fi al unui copil, aflat în stare avansată de descompunere, a fost pe un câmp aflat la aproximativ 12 kilometri de locul în care a dispărut.

“Un apel la 112 a sesizat poliţiştii despre prezenţa unui cadavru uman, de dimensiuni mai mici, pe un câmp între localităţile Mişca şi Vânători. Colegii de la Serviciul Investigaţii Criminale, împreună cu procurorul criminalist, sunt la faţa locului. Cadavrul urmează a fi transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad pentru efectuarea autopsiei şi identificare”, a anunţat IPJ Arad.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat că se merge pe ipoteza că este cadavrul lui Sebastian Corbei, însă doar prin teste ADN ar urma să fie confirmată sau infirmată această variantă. În zonă nu a fost dat dispărut alt copil.

Familia din care face parte copilul este nevoiaşă şi numeroasă, cu 13 copii.Totuși, ei erau bine îngrijiți și nu se pune problema unei neglijențe din partea părinților.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania

Comentează și tu acest articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.