Sorin Cîmpeanu, ministrul Euducației, reacționează la indicațiile Ministerului Sănătății, pe tema testării elevilor în școli. Cifrele prezentate anterior de Cîmpeanu au fost corectate de secretarul de stat Andreea Moldovan, în privința testelor achiziționate și folosite mult prea puțin în școli. Aceasta a afirmat că testele de salivă solicitate de ministrul educației nu sunt de calitate și nu se lucrează deocamdată cu ele. Potrivit lui Moldovan, numărul de teste folosite până în prezent în școli este de 26-27.000, ceea ce „nu este neglijabil”.

Replica lui Cîmpeanu nu a întârziat să apară și a anunțat că va propune să se renunțe la criteriul testării elevilor în școli atunci când se va stabili în ce condiții se redeschide învățământul față în față.

„Practic, e un test care, deocamdată, nu e în metodologia de lucru a INSP, după care ne pliem toți. Când aceste teste vor fi de o calitate superioară, corespunzătoare, va fi un pas înainte pentru o testarea mai plăcută. Deocamdată, aceste teste nu sunt agreate de metodologie, pentru că nu sunt suficient de bune”, spunea Andreea Moldovan.

Sorin Cîmpeanu, a spus că cifrele „corectate” de Ministerul Sănătății față de ce prezentase el în privința testelor diferă nesemnificativ, „nu e 2 la sută, e 2,2 la sută, deci tot infim”, precizând că numărul de 19.000 de teste despre care vorbise el l-a luat din statisticile puse la dispoziție tot de Ministerul Săntătății.

„De asemenea, atunci când am spus că este nevoie de o testare în școli, m-am bazat pe recomandările Ministerului Sănătății. Dacă Ministerul Sănătății, care are deplină competență pentru a se pronunța, spune că aceste teste non-invazive nu sunt relevante, cu atât mai bine! Noi ne bazam pe opiniile specialiștilor din Sănătate și vom propune, din partea Ministerului Educației, să se respecte doar trei condiții pentru redeschiderea tuturor școlilor cu prezență fizică. Mai exact: respectarea regulilor (distanță, mască, măsuri de igienă și aerisirea spațiilor); a doua condiție este vaccinarea personalului didactic și la acest moment avem aproape 150.000 de angajați vaccinați, aproape 50 la sută, e o condiție îndeplinită și sperăm, facem tot posibilul să promovăm importanța vaccinării în rândul personalului din școli; și a treia condiție rămâne aceea a confirmării ipotezelor epidemiologilor, conform cărora, după un vârf pe care îl vom atinge cu privire la rata de infectare în aprilie, va urma un trend descendent”, a spus Cîmpeanu, la Digi24.

„Deci, având respectarea regulilor, vaccinare și trend descendent, dacă testele non-invazive sunt irelevante, atunci Ministerul Educației va propune deschiderea școlilor cu respectarea acestor trei condiții. Dacă Ministerul Sănătății, care repet, are deplină competență să se pronunțe, spune că (testele) sunt non-invazive (n.r. – neconludente), atunci noi la Ministerul Educației luăm act de acest lucru și eliminăm această condiție, care este strict o condiție sanitară, nu ține de educație. Pentru educație este important să reluăm activitate în școli cu prezență fizică”, a adăugat ministrul Educației.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania

Comentează și tu acest articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.