Municipiul Petroșani va ieși din carantină marți, la ora 8.00, în urma scăderii constante a incidenței cazurilor de COVID-19.

Localitatea a intrat în carantină în data de 23 martie, în urma unui ordin al șefului DSU, la propunerea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Hunedoara, imediat după ce incidența cazurilor a trecut de 6 la mia de locuitori.

Primarul municipiul Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi, a făcut numeroase demersuri pentru ridicarea acestei măsuri, pe care a considerat-o nedreaptă și pripită.

”Așa cum am spus încă de la început, de la instituirea măsurii carantinării pentru municipiul Petroșani, nu sunt împotriva carantinei ca măsură de protecție sanitară, dar, în cazul municipiului Petroșani consider că s-a acționat nedrept și în mod pripit. Petroșaniul a intrat în carantină la o incidență de 6,01 la mie, deși în cazul altor localități această măsură s-a luat la o incidență mult mai mare sau nu a fost instituită deloc. Doresc să le mulțumesc locuitorilor municipiului Petroșani că au înțeles să respecte măsurile dispuse de autoritățile sanitare și că au dat dovadă de responsabilitate”, a declarat Tiberiu Iacob-Ridzi.

În urma demersurilor, încă de vineri dimineața CJSU Hunedoara a solicitat avizul Institutul Național de Sănătate Publică pentru scoaterea din carantină a municipiului Petroșani, ca urmare a scăderii incidenței cazurilor de COVID-19 sub 6 la mie mai multe zile la rând, însă avizul nu a venit nici la această oră.

Ca urmare a analizei de risc și a demersurilor făcute de edilul Petroșaniului, măsura carantinei nu a mai fost prelungită.

Municipiul Petroșani rămâne, însă, în scenariul roșu, cu o incidență a cazurilor de peste 3 la mie, fiind necesară respectarea în continuare a normele instituite la nivel național.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania