-5.3 C
Cluj-Napoca
AcasăCULTURĂExpoziție de gravuri italiene, la Muzeul Naţional Brukenthal

Expoziție de gravuri italiene, la Muzeul Naţional Brukenthal

Publicat în

spot_img
spot_img

Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu invită publicul la expoziția “La Bella Vita Italiana. Peisaje idilice italiene în colecţia de Stampe şi Desene a Muzeului Naţional Brukenthal”.

Expoziția va fi deschisă în perioada 9 aprilie – 23 mai, la Palatul Brukenthal, Cabinetul de Stampe şi Desene, Nr. 4. Curatorul expoziției este Raluca-Georgiana Cobuz.

Publicul va putea să admire cele mai pitoreşti lucrări realizate de artişti aflaţi în colecţia de gravură italiană din perioada secolelor al XVII-lea până în secolul al XX-lea, păstrate la Muzeul Naţional Brukenthal. Nume precum Francesco Bartolozzi, Francesco del Pedro, Marco Ricci, Domenico Cunego, Francesco Piranesi şi alţii, cunoscuţi sau încă anonimi, aşteaptă să fie descoperiţi sau re-descoperiţi de către vizitatori.

“Locurile pitoreşti, dealurile însorite şi liniştea specifică meleagurilor italiene ne sunt desfăşurate din abundenţă în colecţia de Stampe şi Desene a muzeului. Fie că este vorba de un peisaj real sau de cele mai multe ori idealizat, acestea au un farmec aparte şi impresionează atât turiştii în călătoriile lor, cât mai ales artiştii care de-a lungul secolelor au văzut Italia ca pe o experienţă obligatorie în parcursul lor de formare artistică. Expoziţia are scopul de a readuce în atenţia publicului genul peisagistic, de data aceasta în gravură, lăsându-ne pe noi să ne imaginăm culorile şi atmosfera peisajelor naturale sau citadine reprezentate. În ton cu renaşterea naturii primăvara, ne putem lăsa pradă acestor peisaje pentru a călători pe frumoasele meleaguri italiene, până când vom putea călători în siguranţă pentru a vedea aceste minunate locuri cu proprii noştri ochi”, au transmis reprezentanții Muzeului Naţional Brukenthal.

Ioana Pop

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel