Consiliul Local Sfântu Gheorghe a adoptat joi, în unanimitate, bugetul local al oraşului pentru acest an.

Potrivit municipalității, pe lângă faptul că vor fi investiţii mai multe decât anul trecut, bugetul pe acest an este unul în care s-a pus foarte mult accent pe proiecte, pe programe în toate domeniile, de la educaţie până la sănătate, de la încurajarea mediului de afaceri până la programul local Rabla şi multe alte domenii.

„De fiecare dată când construim bugetul, o facem într-o manieră realist-pesimistă, însă mereu până la sfârşitul anului bugetul a crescut. Bugetul de anul trecut a fost de 149 de milioane de lei, sumă care anul acesta creşte cu 31% ajungând la un buget total de 195 de milioane de lei”, a declrata primarul municipiului Sfantu Gheorghe, Antal Árpád.

Sunt câteva domenii unde bugetul din acest an este aproximativ la acelaşi nivel ca anul trecut, respectiv Ordine publică, Cultură, recreere şi religie, Combustibili şi energie, sau Agricultură, silvicultură. Acest lucru se întâmplă şi datorită faptului că, de exemplu în domeniul culturii, în ultimii ani bugetul alocat acestui domeniu a tot crescut.

În restul domeniilor au loc creşteri semnificative faţă de anul trecut, cel mai mare buget fiind la Învăţământ – 42 de milioane de lei, în creştere cu 36% faţă de anul trecut.

„Aşa cum am promis şi anul trecut în campania electorală, în acest mandat o prioritate absolută va fi domeniul învăţământului. Aici vorbim atât de investiţii în infrastructură, cât şi despre burse şi programe speciale pentru acest domeniu”, a mai spus primarul Antal Árpád.

Alte domenii cu creştere a bugetului sunt Sănătatea, cu o creştere de aproape 50% faţă de anul trecut, Asistenţa socială (+39%), Protecţia mediului (+32%) și Transporturile (+33%).

Cea mai mare creştere va fi la capitolul Locuinţe, servicii şi dezvoltare, unde bugetul se dublează faţă de anul trecut, ajungând la aproape 25 de milioane de lei. Primăria Sfântu Gheorghe are în plan construirea mai multor locuinţe tip ANL, case pentru tineri, dar şi locuinţe sociale în cartierul Őrkő printr-un program din fonduri europene.

„În ceea ce priveşte fondurile europene, acestea reprezintă anul acesta aproape un sfert din bugetul de cheltuieli, dar aceste sume sunt mici faţă de ce va fi anul viitor. Eu cred că anul 2022 va fi anul în care vor fi atrase cele mai mari sume din fonduri europene din istoria oraşului”, a explicat primarul Antal Árpád.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania

Comentează și tu acest articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.