Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, avansează ideea organizării, în această vară, a unui concurs pentru ocuparea funcţiilor de directori de şcoli, concurs care ar urma să fie structurat în două etape, o probă scrisă eliminatorie şi o a doua probă la care să participe doar candidaţii care obţin cel puţin nota 7. Cîmpeanu susţine că, dacă din cauze epidemiologice acest concurs nu va putea fi organizat, examenele pentru ocuparea acestor funcţii vor avea loc, oricum, în cursul acestui an.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

“Leadership-ul, guvernanţa şcolilor, este un aspect absolut esenţial. Profesionalizarea conducerii şcolilor este un obiectiv în proiectul România Educată. Aceste concursuri trebuie să aibă loc, de preferinţă, înainte de expirarea mandatelor actualilor directori, în luna august. Nu este deloc simplu, deoarece avem examenele naţionale, avem titularizare şi definitivat, avem foarte multe activităţi în calendarul acestui an şcolar, dar, pe de altă parte, avem şi condiţii ce impun restricţii cu privire la organizarea concursurilor, dar, chiar şi aşa, una din variantele pe care le luăm în calcul ar fi aceea de derulare a unui examen naţional scris, cu subiecte relevante, cu subiecte unice, în prima săptămână din luna iulie, urmând ca mai apoi, în etapa a doua, cei care vor fi reuşit să treacă un plafon de minim nota 7 – o să vedem dacă va fi 7 sau mai mult, oricum nu sub 7 pentru că directorii de şcoli trebuie să fie, într-adevăr, cei mai buni, cei care-şi dovedesc abilităţile manageriale – la final de iulie, în ultima săptămână, ar putea fi organizată etapa a doua, în care să participe doar cei care au promovat examenul scris naţional”, a declarat, joi seară, la TVR, ministrul Educaţiei. 

El a menţionat că aceasta ar fi “varianta cea mai bună”, subliniind că, dacă aceste examene nu vor putea fi organizate din cauza pandemiei, “oricum acest concurs va trebui făcut imediat după reluarea şcolii, în luna septembrie”, dând asigurări că acest concurs va fi dat în acest an.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania