fbpx
1.7 C
Cluj-Napoca
AcasăCULTURĂExpoziție de fotografie a artistei Irina Dora Măgurean, la Muzeul de Artă...

Expoziție de fotografie a artistei Irina Dora Măgurean, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca

Publicat în

spot_img
spot_img

Muzeul de Artă Cluj-Napoca organizează expoziția de fotografie „A matter of light” a artistei Irina Dora Măgurean, care va fi deschisă spre vizitare în perioada 21 aprilie – 09 mai 2021.

Irina Dora Măgurean este un artist a cărui continuitate în explorarea tehnicilor fotografice este remarcabilă și mai rar întâlnită. Acest lucru se reflectă atât în educația acesteia (2008 licență, 2010 masterat la Departamentul de Foto – Video al Universității de Artă și Design, Cluj-Napoca), cât și în bursele sau rezidențele obținute pe parcursul carierei, precum și în numeroasele expoziții personale (2020 Blur, curatoriată de Maria Rus Bojan, Muzeul de artă contemporană, Sibiu; 2018 Image Library, New Now art space, Frankfurt etc) și de grup (2020 Il faut cultiver notre jardin, Centrul de Interes, Cluj-Napoca; 2019 Changing Places, ICA Dunaujvaros; 2018 Gute Bekannte, Patrick Heide Contemporary, Londra; 2014 International Biennial of Art, Casablanca etc) la care a participat. În anul 2013, obține doctoratul în domeniul artelor vizuale, iar din 2017 este lector al Departamentului de Foto – Video al Universității de Artă și Design. Începând cu același an începe să ofere o mai amplă vizibilitate tinerilor artiști ce abordează fotografia, prin crearea spațiului Camera.

“Expoziția „A Matter of Light” de la Muzeul de Artă Cluj-Napoca reprezintă o continuare a seriilor încă neîncheiate de imagini Polaroid și colaje fotografice care o preocupă momentan pe artistă. Însăși actul de a vedea este condiționat de existența unei surse de lumină și, cu toate că eclerajul este o preocupare tradițională în pictură, parcă nicăieri conexiunea imaginii cu materia eterică a luminii nu este mai pregnantă decât în fotografie, datorită procedeului tehnic prin care aceasta se creează. Lumina învăluie volumele care, la rândul lor, produc umbre ce se traduc în noi suprafețe, de data aceasta virtuale. Și chiar dacă tridimensionalitatea este cheia de înțelegere a spațiului, în lucrările Irinei Măgurean lumina inundă, definind colorate suprafețe plane. Acest joc de forme și nuanțe poate părea o schematizare a creației prin lumină, dar în loc să simplifice, jocul devine unul serios, dedublându-se în scindări și recompuneri. Fragmente de texturi se intersectează. Texturi noi sunt realizate prin glitch-uri și distorsiuni. Imaginile negociază spațiul dintre identificabil și abstract, undeva la limita inteligibilului, dar subliniind că nu aceasta este miza lor. Acest lucru se observă și din pendularea între gesturi hard-edge ce amintesc de Barnett Newman sau de Agnes Martin și flori, siluete și valuri ce plutesc într-un romantism neconsumat. Aspectul vag retro, conferit inclusiv de tehnică, duce vizual lucrurile înspre un caiet de școală cu încercări de geometrie. Între programatic și creativ, între generic și specific, lucrările par familiare într-o abordare aproape științifică, care relevă noi straturi de relaționare”, se arată în prezentarea expoziției oferită de Muzeul de Artă Cluj-Napoca

Expoziția poate fi vizitată în perioada 21 aprilie – 09 mai 2021, în intervalul orar 10 – 17, de miercuri până duminică inclusiv.

Articole recente

Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic Politehnica 2020: De la realizări la perspective pentru viitor

În prezentarea sa detaliată, conf.univ.dr.ing. Vlad Mihăescu a vorbit despre misiunea CITT, subliniind eforturile constante depuse pentru a încuraja o colaborare eficientă între cercetători și industrie.

Dosar penal, după ce o fetiță de 4 ani aflată în îngrijirea unui asistent maternal a murit

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, copilul a murit din cauza căzăturii, însă avea trupul plin de vânătăi, astfel că asistenţii maternali care o luaseră în plasament sunt cercetaţi pentru ucidere din culpă şi rele tratamente aplicate minorului.

Preşedintele CJ Braşov, despre aeroport: Este deranjant când ţi se spune că ai program de aprozar

Preşedintele CJ Braşov, Şerban Todorică-Constantin, a făcut vineri, într-o conferinţă de presă, un istoric al Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav. 

Semnătură electronică calificată sau…simplificată? Ce alegem şi de ce?

În goana după digitalizare (atât de necesară, de altfel) avem un lucru extrem de important de înţeles şi reţinut – nu toate semnăturile electronice sunt la fel! Un articol susținut de CertSIGN

Mai multe articole de același fel

A noua ediție a Concertului caritabil de colinde românești are loc pe scena Auditorium Maxium UBB

Artiști reprezentativi ai scenei muzicale clujene se întâlnesc pentru a noua oară pe scena Auditorium Maxium UBB pentru a-i colinda pe clujeni în prag de Crăciun. Organizat în scop caritabil de un grup de companii clujene și susținut de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, tradiționalul Concert de colinde românești va avea loc joi, 21 decembrie, ora 19:00.