O nouă tranșă de vaccin produs de compania Pfizer BioNTech, însumând peste 511.000 de doze, va sosi luni în România. Acestea vor fi livrate pe cale aeriană și vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră.

62.000 de doze vor fi distribuite Centrului Regional de Depozitare Cluj, 50.310 doze, Centrului Regional de Depozitare Timișoara și 64.350 de doze, la centrul de la Brașov.

Potrivit Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), România a recepționat până în prezent 3.886.019 doze de vaccin Pfizer, iar 3.362.997 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.

În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziție de firma producătoare, sens în care, săptămânal, țara noastră primește tranșele de vaccin necesare imunizării populației.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania