3.7 C
Cluj-Napoca
AcasăEDUCAȚIEFOTO | Experimentarium TM, primul laborator interactiv de fizică din România, aniversează...

FOTO | Experimentarium TM, primul laborator interactiv de fizică din România, aniversează un deceniu de la înființare

Publicat în

spot_img
spot_img

Experimentarium TM, laboratorul interactiv de fizică inaugurat în premieră la Timișoara, în Parcul Rozelor, o adevărată „școală altfel”, la care oricine are acces, creat cu scopul de a dezvolta interesul pentru știință al elevilor, împlinește miercuri zece ani de la inaugurarea oficială.

Găzduit într-un spațiu de peste 800 de metri pătrați, pus la dispoziție de Universitatea Politehnica Timișoara, Experimentarium TM oferă tuturor celor interesați peste 350 de experimente variate, ce ilustrează principalele fenomene și legi ale fizicii, dar nu repetă experimente descrise în manualele școlare. Experimentele au capacitatea de a capta atenția și interesul vizitatorilor, indiferent de vârsta acestora, datorită modului interactiv în care sunt prezentate, surprizelor care apar pe alocuri, aparentei magii și contradicțiilor logice care le însoțesc.

Dupӑ nouă ani de activitate interactivӑ, cu grupuri de vizitatori din mediul școlar și universitar, din ţarӑ și din majoritatea ţӑrilor europene, însumȃnd 40.000 de vizitatori, în ultimul an activitatea s-a desfӑșurat în grupuri reduse, cu respectarea condiţiilor de distanţare și în mediul on-line. Acum, respectȃnd cerinţele înӑsprite impuse, activitatea se desfășoarӑ exclusiv online, pe pagina de Facebook Experimentarium TM.

Pentru a marca cei zece ani de activitate, pagina de Facebook Experimentarium TM a reamintit evenimente memorabile petrecute de la inaugurare pȃnӑ în prezent: deschiderea oficială, vizitele unor personalități, premiile și medaliile obținute de-a lungul timpului, vizitele grupurilor de elevi, evenimentele de popularizare a științei organizate, cursurile și concursurile desfășurate etc.

Centrul Experimentarium TM își propune să facă știința mai vizibilă, mai palpabilă și mai accesibilă, prin metode de învățare sintetizate sub deviza „experimentează tu însuți”. Instrumentele și experimentele propuse permit participanților să devină exploratori activi, sporind încrederea în capacitatea proprie de a înțelege cum funcționează universul. Activitatea din centru promovează o cultură a experimentării și colaborării, stârnește curiozitatea, sporește înțelegerea și stimulează idei noi. Prin experimentare, participanții descoperă și conștientizează fenomene și legi fizice.

Vizitatorii pot experimenta cum acționează legile ciocnirii sau mișcarea de precesie, pot vizualiza unde mecanice staționare sau efecte ale curgerii fluidelor, se pot convinge de efectele curentului electric, pot înțelege cum se compun culorile pe ecranul televizorului, se pot deplasa pe o pernă de aer etc.

Cel mai nou proiect din cadrul Experimentarium TM este Experimentarium NON STOP. Dezvoltat pentru a le oferi vizitatorilor posibilitatea de a efectua experimente în afara programului de vizitare, fără a avea nevoie de asistență de specialitate, Experimentarium NON STOP oferă, pentru început, o serie de nouă experimente interactive de fizică. Cele nouă experimente din cadrul acestui proiect sunt poziționate în ferestrele clădirii ExperimentariumTm, Splaiul Spiru Haret, nr 1A. Acestea pot fi văzute și acționate din afara clădirii, rând pe rând, singura ustensilă de care e nevoie pentru efectuarea acestor experimente fiind un laser pointer.

(FOTO: Universitatea Politehnică Timișoara)

Ioana Pop

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel

Ligile studențești din UPT provoacă elevii de liceu la o vacanță inedită, activă, în cadrul a două tabere de vară

Din dorința de a-i familiariza pe liceeni cu viața de student, de a-i ajută pentru o mai bună orientare în carieră, de a reduce rata abandonului universitar, ligile studențești din Universitatea Politehnica Timișoara îi provoacă pe elevi să participe la două tabere de vară organizate în cadrul UPT, unde vor avea ocazia de a avea o vacanță activă, inedită, plină de experiențe interesante.