Consiliul Judeţean (CJ) Maramureş a adoptat joi bugetul pentru acest an, un buget care se axează pe dezvoltare şi pe implementarea proiectelor de investiţii necesare pentru judeţ, dar şi pe diminuarea cheltuielilor inutile.

„Anul acesta avem un buget în care am diminuat cheltuielile şi am crescut fondurile alocate pentru investiţii. Avem un buget în creştere, în valoare de peste 640 de milioane de lei, cu o creştere de 53% faţă de 2020. Este un buget care conţine o pondere foarte importantă în pregătirea proiectelor pentru alocarea financiară din perioada 2021 – 2027, un buget al reformelor în care punem temelia dezvoltării pe termen lung a Maramureşului. Pentru partea de dezvoltare avem 419 milioane de lei, o sumă cu 152% mai mare ca anul trecut, bani alocaţi pentru proiectele de dezvoltare a judeţului Maramureş. 221 de milioane de lei sunt alocaţi pentru cheltuielile de funcţionare ale Consiliului Judeţean şi ale instituţiilor subordonate Consiliului. Suma alocată pentru funcţionare este, de această dată, mai mică cu 12% faţă de anul precedent, deoarece am redus cheltuielile inutile din banii publici. Toate obiectivele pe care le-am trecut în buget sunt obiective pe care le vom finanţa din fonduri europene. Îmi doresc ca în doi ani de zile să ajungem la un buget de peste 1 miliard de lei anual, bazat pe fonduri europene”, a declarat președintele CJ Maramureș, Ionel Bogdan.

Investiţiile în infrastructură ocupă o pondere importantă din buget, circa 300 milioane de lei sunt direcţionaţi către drumurile din judeţ, având o creştere cu peste 150% faţă de anul trecut. Cu aceşti bani vor fi finalizate obiectivele pentru acest an pe drumurile judeţene.

Potrivit președintelui CJ Maramureș, 14 milioane de lei au fost alocate pentru studiile de fezabilitate. Studiile de fezabilitate finanțate în acest an reprezintă drumul expres Baia Mare – Satu Mare, centura municipiului Baia Mare, centura municipiului Sighetu Marmaţiei, 82 de kilometri de drum judeţean care sunt deja în licitaţie, şi peste 90 de kilometri de drum judeţean anul acesta pentru finanţare europeană.

Au fost alocați bani pentru Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor de la Fărcaşa, peste 58 de milioane de lei, o creştere de peste 360% faţă de anul trecut.

A fost prevăzută în bugetul pe acest an o sumă de circa 3 milioane de lei pentru educație, cu peste 180% faţă de suma prevăzută anul trecut pentru acest domeniu. Totodată, prin implementarea proiectului “eŞcoala”, în valoare de peste 23 de milioane de lei, bani europeni, vor fi achiziţionate tablete pentru elevii din Maramureş.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania