Jandarmii au fost solicitaţi să intervină miercuri noaptea în mai multe zone din municipiul Bistriţa unde a fost semnalată prezenţa unor urşi.

Potrivit Jandarmeriei Bistriţa-Năsăud, în cursul serii de miercuri, în jurul orei 22.00, jandarmii au intervenit în urma unui apel la 112 în zona Valea Ghinzii, după ce un bărbat a anunţat prezenţa unui urs pe strada Alunului. Un echipaj de Jandarmerie s-a deplasat în zonă împreună cu un paznic de vânătoare din cadrul Ocolului Silvic Bistrița. La fața locului s-a constatat faptul că ursul a produs pagube materiale, a omorât mai mulți porumbei, după care a părăsit zona respectivă.

Jandarmii au mai rămas în apropierea gospodăriei pentru o perioadă de timp, pentru a se asigura că ursul nu se întoarce. Acţiunea a durat aproximativ 2 ore, misiunea încheindu-se fără alte incidente.

“În această noapte în jurul orei 01.40, un alt apel 112 anunța prezența unui urs în cartierul Unirea. Un bărbat a anunțat că animalul i-a traversat gospodăria, a trecut drumul principal și s-a îndreptat către Slătinița. Jandarmii au intervenit la fața locului, alături de un inginer silvic din cadrul Fondului de Vânătoare 19 Poieni. La momentul în care echipajul a ajuns în zonă, ursul nu a fost văzut la fața locului, dar jandarmii au mai patrulat pentru aproximativ o oră în zona respectivă pentru a se asigura că nimeni nu este în pericol, misiunea încheindu-se și în acest caz fără incidente”, potrivit Jandarmeriei Bistrița-Năsăud.

În ambele cazuri au fost anunțate și celelalte instituții abilitate să intervină în asemenea cazuri, respectiv Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița pentru activarea aplicației RO-Alert.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania