Prefectura Sălaj a organizat marţi o întâlnire cu factorii implicaţi în construcţia tronsonul din județ al Autostrăzii Transilvania. Autoritățile județene au anunțat că pentru zona Topa Mică – Zimbor – Zalău s-au emis deciziile de expropriere a terenurilor, iar pentru zona Zalău – Marca, planurile vizând exproprierea vor fi afişate, pentru consultare, la sediile primăriilor.

Reprezentantul UMB Group, antreprenor ce lucrează pe traseul Nădăşelu – Zimbor – Poarta Sălajului, a precizat faptul că vor exista, cel mai probabil, exproprieri suplimentare pentru proprietarii de pe traseul autostrăzii care nu au fost incluşi în prima etapă a exproprierilor, respectiv pentru imobile afectate de lucrări adiacente.

Directorul APIA Sălaj, Călin Perneş, a declarat că, în cazul proprietarilor de terenurile de pe traseul autostrăzii care sunt incluse şi la plata unor subvenţii pentru măsurile de agromediu, nu vor exista penalităţi pentru nerespectarea condiţiilor de agromediu, durata iniţială a contractelor urmând a fi modificată ca urmare a apariţie unui caz de forţă majoră.

“Constructorii şi topografii trebuie să ţină o legătură cât mai strânsă cu administraţiile locale, care cunosc specificul locului. De asemenea, vă rog pe toţi, primari, instituţii publice deconcentrate, constructori, topografi să aveţi o comunicare şi un dialog mai eficiente pentru a preîntâmpina apariţia de probleme. E mai uşor să previi, decât să rezolvi problemele”, a declarat subprefectul judeţului Sălaj, Andrea Suciu-Ciortea.

La întâlnirile viitoare care vor avea ca obiect stadiul proiectului autostrăzii, întâlniri organizate lunar, vor fi invitaţi şi proprietarii de imobile din fondul forestier afectate de traseul autostrăzii.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania