Grădina Zoologică din Oradea va fi mutată, în următorii doi – trei ani, în pădurea Băile Felix, dinspre satul Cordău, în urma unui parteneriat încheiat între Primăria Oradea, Consiliul Județean Bihor și Primăria Sânmartin.

Intenția mutării a fost anunțată de primarul Oradiei, Florin Birta, în cadrul unei conferințe de presă.

Primăria Oradea a anunțat în vara anului trecut planul de a construi un complex sportiv pe amplasamentul situat între str. Făgărașului, str. Traian Blajovici, Liceul cu Program Sportiv „Bihorul” și Grădina Zoologică. De asemenea, în zonă se va construi și o sală multifuncțională de minimum 1.000 de locuri, iar pe amplasamentul actualei Zoo se va face un parc. Mutarea grădinii zoologice este benefică și pentru animale, deoarece suprafaţa ei actuală este de aproximativ șapte hectare, iar pe noul amplasament s-ar întinde pe o suprafață de peste două ori mai mare.

Potrivit municipalității, Grădina Zoologică din pădurea Băile Felix va avea o suprafață de 15 – 20 de hectare, putând deveni un loc atractiv și modern, potrivit tuturor cerințele europene.

„Când vom rezolva problema mutării Grădinii Zoologice, toată zona va fi eliberată pentru a construi acel hub-sportiv și pentru a avea și acea zonă cu centrul de conferințe, plus o zonă verde, un parc care va schimba cu adevărat fața acelei zone. Este un proiect important pe care sperăm să-l implementăm în anii următori şi vom încerca să găsim fonduri cât mai repede pentru a realiza această investiție”, a declarat primarul Florin Birta.

Deoarece pădurea din Băile Felix se află în proprietatea publică a statului român și în administrarea Romsilva, pentru a se realiza mutarea va fi necesară reglementarea situației juridice a terenului.

Mutarea se va realiza în paralel cu construcția noului stadion de fotbal din Oradea, în mai multe etape.

(FOTO: ZOO Oradea)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania