Scrisoare Pastorală

la Sărbătoarea Învierii Domnului

2021

„Și, s-au deschis ochii lor și L-au cunoscut pe Domnul…„(Lc 24, 31)

Dragi credincioși,

În dimineața Învierii din morți a Domnului nostru Isus Cristos, pe când Maria Magdalena cu celelalte femei mironosițe se întorceau de la mormântul Domnului, unde au găsit piatra răsturnată dar nu au găsit trupul Domnului ci pe cei doi îngeri îmbrăcați în veșminte strălucitoare, înspăimântate, au fugit, fiind cuprinse de frică și de uimire, și nimănui n-au spus nimic, căci se temeau (cf. Lc 24, Mc 16, 8). Mai mult, în momentul în care Isus înviat o întreabă pe Maria, tot în Grădina Ghetsemani, de ce plânge, aceasta îl confundă și crede că este grădinarul. Doar atunci când o cheamă pe nume, ochii Mariei se deschid, înțelege că în fața ei este Domnul și dorește să-l îmbrățișeze strigând Rabuni! În chip asemănător se întâmplă cu cei doi apostoli, Luca și Cleopa, în drum spre Emaus: îl recunosc pe Isus Înviat doar la frângerea pâinii. Tot la fel se minunează ceilalți apostoli adunați de frică în încăperea Cinei celei de taină sau, parcă mai tulburător, Toma căruia-i Isus îi spune „adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea„(Io 20,27), pentru a dărui celor ce stăteau parcă în cumpănă certitudinea credinței în minunea Învierii. Pe rând, fiecăruia, li s-au deschis ochii și L-au cunoscut pe Domnul trecut prin moartea pe cruce și înviat din morți și, au crezut.

Dragii mei,

Cartea Apocalipsei ne vorbește la un moment anume despre vedenia celor „îmbrăcați în veșminte albe (…), care vin din strâmtorarea cea mare și și-au spălat veșmintele lor și le-au făcut albe în sângele Mielului” (cf. Ap. 7 13-14). Este vorba, de fapt, de Apostolii lui Isus, de mironosițe și de toți cei care urmându-L pe Isus au primit și au păstrat veșmintele albe, strălucitoare, au predicat scripturile și, trecând prin moarte, au ajuns în Ierusalimul ceresc. Este vorba de toți sfinții din veac, de acel „nor de mărturii… cu ochii ațintiți asupra lui Isus, începătorul și plinitorul credinței” (Evr. 12, 1-2); este vorba de sfinții noștri episcopi martiri, Valeriu Traian Frențiu, Iuliu Hosu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu, Ioan Suciu, Vasile Aftenie și Tit Liviu Chinezu, care prin temnițele veacului trecut au știut să păstreze prin ei înșiși credința și demnitatea unui popor și au primit „o pietricică albă pe care era scris un nume” (cf. Ap 2,1) cu care s-au prezentat în fața Mielului. Cei îmbrăcați în haine albe sunt toți cei pe care „virusul blestemat” ni i-a furat în această pandemie, credincioși și credincioase și toți oamenii de bună voire care singuri, prin spitale însoțiți doar de medici și asistente, au lăsat această lume și s-au întors la „Casa Tatălui” tot cu o „pietricică în mână” și cu speranța Învierii. Aceștia toți s-au îmbrăcat cu hainele virtuților credinței, speranței și iubirii și, mai ales, cu hainele carității și au înviat odată cu Isus întru Paștele Ceresc. Ei vin de pe un drum lung, din „strâmtorarea cea mare” și „și-au spălat hainele în sângele Mielului, făcându-le albe și strălucitoare” precum „albe și strălucitoare” erau hainele lui Isus schimbat la față pe muntele Tabor (cf. Mt 17, 2).

În Vechiul Testament, când poporul ales reușea să treacă de marile încercări, se întorcea la cuvântul lui Dumnezeu și astfel, cu inimile înviate și recunoscând greșelile lor, reînnodau cu înnoită credință legătura cu Domnul. În această perioadă de pandemie prin care trecem și care, într-un fel sau altul, ne-a marcat pe toți, trebuie să ne reîntoarcem la Dumnezeu cu convingere și umilință și să restabilim legătura noastră cu Isus Domnul; să renunțăm la jumătăți de măsură sau alte compromisuri, să redescoperim modelul bunului samarinean și să ne spălăm hainele noastre sufletești „în sângele Mielului” pentru a le face albe ca neaua. Privind spre Domnul Înviat dar și spre acest „nor de mărturii” să mergem pe urmele lui Isus care ne îndeamnă simplu: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să-Mi urmeze Mie” (cf. Lc 9,23).

Dragii mei,

„Am fost surprinși de o furtună neașteptată și furioasă„, spune sfântul Părinte, Papa Francisc. „Ne-am regăsit fragili și dezorientați în aceeași barcă, dar în același timp importanți și necesari, chemați să vâslim împreună și să ne mângâiem reciproc. Suntem cu toții în această barcă. Și ne-am dat seama că nu putem merge pe cont propriu. Ci numai împreună. Nimeni nu se mântuie de unul singur” (Papa Francisc, 27 martie 2020). Acest drum, de pandemie, este precum un pelerinaj pe care-l facem la locurile sfinte an de an, cu aceeași râvnă, cu aceeași tenacitate și cu aceeași convingere. Pe acest drum ne însoțește Cristos, Domnul care ne îndeamnă: „vino după Mine!” (Mt 8, 22; 9,9; 19, 21). Încercarea teribilă a acestei pandemii poate să ne istovească, să ne facă triști și neîncrezători, chiar să ne slăbească puterile minții și ale sufletului. Dar creștinul adevărat în fiecare dimineață și în orice moment al zilei „își spală hainele în botezul credinței și în sângele Mielului” și se hotărăște să nu-și piardă entuziasmul și speranța ci să-și reînnoiască credința mereu și mereu.

De altfel, în viață, putem merge adesea pe același drum cu Isus și să nu ne dăm seama, să nu-L vedem, să nu-L recunoaștem. Li s-a întâmplat celor doi Apostoli, Luca și Cleopa în drum spre Emaus, au mers cale bună cu Isus dar nu L-au recunoscut (cf. Lc 24, 13-35). Aceeași experiență a trăit-o Maria Magdalena care, cu lacrimi în ochi, când l-a întâlnit l-a confundat cu grădinarul (cf. Io 20 14-15). Și totuși Isus merge cu ei și cu noi pe același drum, prin aceeași grădină, bine știind că avem nevoie de o lumină nouă, de lumina Învierii, de lumina credinței pentru ca ochii să se deschidă, să vadă și să-L cunoască. Doar cine are credință și iubire îl recunoaște în sfânta Euharistie, în sfintele Scripturi și în aproapele. Tocmai de aceea nu trebuie să uităm că Euharistia este „izvorul și plinirea întregii vieți creștine” (Lumen Gentium 11), este „pâinea călătorului” (Sf. Ieronim) în drum spre Ierusalimul Ceresc iar ascultarea și meditarea Cuvântului lui Dumnezeu, a Scripturilor ne deschid calea credinței adevărate. Astfel plămădiți și sădiți în comuniunea euharistică, devenim oameni ai zilelor noastre care citesc și înțeleg „semnele timpurilor” (cf. Mt 16,4), și ne învrednicim să ne „bucurăm cu cei ce se bucură sau să plângem cu cei ce plâng” (cf. Rm 12,15) și, precum samarineanul milostiv, ne aplecăm către tot omul copleșit de suferință pentru a-l vedea pe Isus care a trecut prin patimă și moarte pentru a învia și a intra în mărirea Tatălui (cf. Evr 2,10).

Fie ca în dimineața Învierii, pe drumurile vieții noastre, îmbrăcați în haine luminate și cu ochii sufletului larg deschiși, să-L întâlnim, să-L vedem și să-L recunoaștem pe Domnul!

Tuturor vă doresc Sărbători Fericite!

Cristos a Înviat!

+ Virgil Bercea

Episcop

(FOTO: Eugen Ivuț / Episcopia greco-catolică de Oradea)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania

Comentează și tu acest articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.