«Maica Domnului – Noul Ierusalim şi Darul cel mare al Învierii»

 † Laurențiu,

DIN MILA LUI DUMNEZEU, ARHIEPISCOP AL SIBIULUI ŞI MITROPOLIT AL ARDEALULUI

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept‑credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi, arhiereşti binecuvântări!

«Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime,

că slava Domnului peste tine a răsărit,

saltă acum şi te bucură, Sioane, iar tu, Curată,

Născătoare de Dumnezeu,

veseleşte-te, întru învierea Celui Născut al tău.»

(Cântarea a 9-a din Canonul Învierii)

Iubiţi credincioşi,

Hristos a înviat!

În fiecare an, cel mai minunat și mai tainic moment din viaţa Bisericii noastre este această sfântă noapte de mântuire, acest slăvit praznic al Învierii în care toate sunt pline de lumină. L-am așteptat şi ne-am pregătit pentru acest praznic prin post, rugăciune şi fapte bune, iar odată cu chemarea preotului de a veni şi a lua lumină, intrăm cu toții în atmosfera tainică a Împărăției Cerurilor. Prin toate cântările și actele liturgice, prin toate lecturile biblice ale praznicului, noi facem această minunată trecere, acest Paște – Pesah, împreună cu Hristos. „Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paşti” (Lc 22, 15), le-a spus Mântuitorul ucenicilor la Cina cea de Taină. Această Cină de Taină însă nu s-a încheiat, ci ea continuă veșnic, şi iată-ne şi pe noi chemați în această noapte sfântă să sărbătorim împreună cu El trecerea noastră de la moarte la viaţă şi de pe pământ la Cer. Acum, la acest Praznic al praznicelor şi la această sărbătoare a sărbătorilor, nu facem o simplă rememorare liturgică şi nu dorim să repunem în scenă evenimente întâmplate acum 2000 de ani, ci cu adevărat intrăm cu Hristos în lumina Învierii Lui, gustăm prin El din nou băutura cea nouă a dragostei Sfintei Treimi, trecând cu adevărat împreună cu Hristos de la suferințele, necazurile şi întristările lumii acesteia la bucuria cea veșnică a Împărăției iubirii Sale.

Trecerea noastră spre ziua cea neînserată a Împărăţiei Cerurilor a început în această noapte odată cu citirea mesajului sfânt al Evangheliei, care ne împărtăşeşte bucuria veșnică a Învierii Domnului. Cuvântul Sfintei Scripturi ne duce şi pe noi acolo şi ne alăturăm mironosițelor care, la ivirea zorilor, în cea dintâi zi a săptămânii au venit la mormântul Mântuitorului ca să Îi ungă preacuratul Său Trup cu miresme. Negăsindu-L pe El, un înger, ca un fulger de lumină, s-a arătat lor şi le-a poruncit să nu se teamă, dându-le vestea cea plină de nădejde că Iisus cel răstignit pe care-L căutau nu Se mai afla acolo, ci S-a sculat din morți. Şi pe când se întorceau de la mormânt ca să vestească apostolilor şi ucenicilor, Însuși Iisus cel Înviat le-a întâmpinat, zicându-le: „Bucuraţi-vă!” (Mt 28, 1-9). După aceea, arătându-Se şi apostolilor Săi, i-a încredinţat pe ei şi, prin ei, pe noi, pe toţi, prin cuvântul cel plin de mângâiere şi nădejde: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârșitul veacurilor” (Mt 28, 20).

Iubiţi credincioşi,

Relatările despre Învierea Domnului pe care le fac toţi Sfinţii Evangheliști sunt foarte atent alese, pentru ca prin fiecare detaliu să ne ajute să trăim şi noi cu intensitate evenimentele acelea şi să ne încredinţăm de învierea din morți a Mântuitorului Hristos. În Sfintele Evanghelii nu apare descrisă scena pogorârii la iad şi nici momentul în care preacuratul suflet al Stăpânului a eliberat pe cei ținuți acolo nu e menționat, ci autorii inspirați prezintă doar scene cu mărturii și martori credibili ai Învierii lui Hristos. Cutremurul, coborârea îngerului de lumină, ostașii înfricoșați, mironosițele care au alergat la mormânt şi L-au întâlnit pe El înviat, apostolii care au venit şi ei în grabă să vadă mormântul gol şi care mai apoi L-au întâlnit şi ei, toate acestea sunt descrise de o aşa manieră încât evenimentele petrecute acum 2000 de ani să fie credibile şi de netăgăduit, pentru ca să participăm şi noi la ele.

Sfinţii Evangheliști au exclus însă cu bună știință pe cel mai important martor al Învierii, şi anume pe Maica Domnului. Ea nu apare menționată să fi fost la mormânt şi nici să fi participat la una dintre întâlnirile cu Mântuitorul după Înviere pentru a nu fi pusă la îndoială învierea datorită mărturiei Maicii Preacurate. Tradiția patristică însă ne spune lămurit că ea nicio clipă după răstignirea Fiului ei nu L-a părăsit până la slăvita Sa înviere şi înălțare.[1] Chiar sinaxarul Duminicii Învierii notează acest fapt, afirmând: „Iar Învierea Domnului așa s-a petrecut: La miezul nopții, pe când străjerii păzeau mormântul, pământul s-a cutremurat și un înger s-a pogorât și a răsturnat piatra de pe mormânt. Ostașii, văzând acestea, s-au înspăimântat şi au fugit; numai după aceea s-a petrecut venirea femeilor la mormânt, sâmbătă, după miezul nopții, aproape de revărsatul zorilor. Învierea a cunoscut-o întâi Maica lui Dumnezeu, care, după cum grăiește Evanghelia de la Matei, ședea la mormânt împreună cu Maria Magdalena. Dar spre a nu se arunca îndoială asupra învierii, din pricina dragostei de mamă pentru Fiul său, de aceea zic Evangheliștii că Domnul S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena.”[2]

Sinaxarul utreniei este o mărturie vie a tradiției patristice, care a văzut în Maica Domnului primul martor al Învierii, ca una care a fost plină de credinţă şi de bărbăție şi a stat cu multă trezvie lângă mormânt, fără hrană, fără somn, așteptând Învierea Fiului ei. În vremea Pătimirilor Domnului, aşa cum îi prorocise dreptul Simeon, prin sufletul ei a trecut sabia durerii (Lc 2, 35), însă în mijlocul acestei suferințe nedescrise ea nu s-a clătinat în credinţă şi, cu mintea ei curată şi luminată de Sfântul Duh, a putut înțelege prin experiere Taina Crucii şi a Învierii şi fără frică a rămas lângă mormânt pentru a vedea Învierea Mântuitorului. Ei i-au fost încredințate tainele iconomiei mântuirii şi de aceea, stând lângă mormânt, ea a văzut totul: cutremurul, venirea îngerului, rostogolirea pietrei celei mari, amorţirea străjerilor, iar mai apoi Însuși Fiul ei i S-a arătat şi a încredințat-o de Învierea Lui, a umplut-o de lumina Învierii Sale, făcând din Preacurata Sa Maică primul şi cel mai de preţ martor al sculării Sale din morți.

În ultima cântare a canonului Învierii o lăudăm şi o cântăm pe Maica Domnului cu cuvintele prorocului Isaia ca fiind chip al Bisericii, „noul Ierusalim” şi „Sionul” cel tainic şi cel plin de lumină peste care slava Domnului a răsărit. De aceea, şi în cea de a doua parte a troparului, ne adresăm direct Preacuratei cu aceste cuvinte: „iar tu, Curată, de Dumnezeu-Născătoare, veseleşte-te, întru învierea Celui Născut al tău”.

Iubiţi credincioşi,

Irmosul acesta, care a devenit şi axionul Praznicului Învierii și pe care îl vom cânta până la Rusalii, ne descoperă această realitate tainică a vieţii noastre. În lumina Învierii, Maica Domnului se arată ca noul nostru Ierusalim, ca cetatea noastră de scăpare, ca refugiul, ca limanul cel lin al mântuirii, ca locul unde strălucește de-a pururi lumina Învierii, ca Sionul mângâierii şi al bucuriei noastre. Maica Domnului devine astfel pentru noi un dar neprețuit al Învierii. Ea nu doar ne primește, ne apără şi ne ocrotește, dar ne şi ajută pe noi să ne umplem de lumina şi dragostea Fiului ei, Cel răstignit şi înviat. Ea ne povățuiește şi ne învaţă cum să-i urmăm ei în toate, cum să stăm cu mintea pururi legată de Dumnezeu, cum să împlinim voia Lui, cum să păzim poruncile Lui, cum să nu părăsim niciodată acest Ierusalim Ceresc, acest tainic Sion, unde strălucește veșnic lumina iubirii Sfintei Treimi.

Noaptea sfântă a Învierii ne descoperă nouă tainele mari ale creștinismului. Acum simțim şi vedem, în bucuria revărsării de lumină, că Dumnezeu ne dă nouă tot ce are El ca un Părinte milostiv şi preabun. Semn al acestei negrăite prețuiri este faptul că pe cea care a fost aleasă să Îl nască pe Fiul lui Dumnezeu după trup ne-o face şi nouă Mamă prin Sfântul Duh, ne-o dăruieşte ca pe o cetate sfântă, ca pe un zid de apărare, ca pe un tainic şi negrăit ajutor în trecerea noastră, în Paştile nostru spre Împărăţia Cerurilor.

Iubiţi fraţi creştini,

Învierea Domnului dă sens vieţii noastre. Maica Domnului nu doar ne învaţă acest lucru prin exemplul vieţii ei, dar ne şi ajută să înțelegem şi să trăim această tainică realitate: Fără răstignire, fără omorârea eului egoist, fără curățire de patimi, nu există Înviere! În Biserică avem tot ceea ce ne trebuie ca să trăim veșnic în lumina Învierii, în tainicul Ierusalim, în Sionul desfătării bunătăţilor cerești. Pentru a putea fi veșnic cu Dumnezeu trebuie să încetăm a mai săvârși păcatul şi atunci, plini de curaj, vom înțelege că toate suferințele, necazurile şi încercările lumii acesteia sunt îngăduite de Cel care proniază în chip înțelept viaţa noastră, pentru a ne întoarce prin pocăinţă sinceră la El. Această pedagogie dumnezeiască noi nu o înțelegem pentru că iubim toate cele ale lumii (Iac 4, 4), şi nu pe cele ale Împărăției Cerurilor. De aceea, Mântuitorul nostru ne mai dă şi o ultimă şi negrăită șansă de a nu pierde calea şi ne-o face pe Maica Sa preacurată mama noastră, pedagogul nostru, ajutătoarea şi nădejdea noastră. Spre ea să alergăm cu umilință şi cu căldură cerând mila şi ajutorul ei. Spre ea să ne punem toată nădejdea, crezând cu tărie că, dacă ne vom schimba viețile, dacă ne vom opri de a săvârși păcatul, ea ne va ajuta şi ne va scăpa de toate necazurile lumii acesteia.

Iubiţi credincioşi,

Aceasta este ziua cea mare a Învierii Domnului, ziua veșnică pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim în ea! Vor urma zilele, lunile şi anii pe care Dumnezeu, în înțelepciunea Sa, îi va hărăzi şi care nu vor trece deloc aşa ușor, cum ne-ar plăcea să credem, dacă nu vom ști să îi transformăm într-o nouă șansă de a-L găsi pe Dumnezeu şi de a ne regăsi pe noi înşine în Biserica lui Hristos Cel Înviat, Domnul Vieţii. Cu rugăciune de mijlocire către Maica Preacurată pentru noi, Vă chemăm cu părintească dragoste la înviere sufletească, din care să izvorască faptele unei noi vieți, de frățietate şi solidaritate, prin care să răscumpărăm vremurile grele prin care trecem. Hristos Cel Înviat este cu noi toţi! Nu vă temeți! Nu deznădăjduiți! El a biruit lumea şi prin El vom birui şi noi! Pentru aceasta, Vă adresăm tuturor îndemnul Sfântului Apostol Pavel, care să ne însoțească mereu:

„Privegheaţi! Staţi tari în credinţă!

Îmbărbătaţi-vă! Întăriţi-vă!

Toate ale voastre în dragoste să se facă!” (1 Co 16, 13)

Hristos a înviat!

Sărbători fericite! La mulţi şi fericiți ani!

Al vostru, al tuturor,

de tot binele voitor şi pururea rugător către Hristos, Învierea noastră,

† Dr. Laurenţiu Streza,

Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

[1] Sfântul Roman Melodul, Condacul 12, Imnul 35, la: J. Grosdidier de Matons, Romanos le Mélode. Hymnes, vol. 1-5 [Sources chrétiennes 99, 110, 114, 128, 283. Paris: Éditions du Cerf, 1:1964; 2:1965; 3:1965; 4:1967; 5:1981]: 536-540; Sfântul Gheorghe la Nicomidiei, Cuvântul 8 şi 9, în PG 100, 1489C şi 1492D-1493A; Sfântul Grigorie Palama, Cuvânt despre Înviere şi despre mironosiţe, în PG 151, 236-248C.

[2] Penticostar, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1999, p. 19.

(FOTO: mitropolia-ardealului.ro)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania

Comentează și tu acest articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.