Ideile cetățenilor cu impact pozitiv pentru comunitate, validate prin votul timișenilor, vor fi finanțate și implementate de Consiliul Județean (CJ) Timiș. Instituția a pus la bătaie un buget participativ de un milion de lei.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Începând de miercuri și până pe 25 mai, timișenii își pot înscrie propunerile online, toate informațiile necesare fiind disponibile pe platforma web creată special pentru bugetul participativ, www.bugetareparticipativa.cjtimis.ro.

Propunerile de proiecte trebuie să se încadreze într-unul din următoarele domenii, pentru obiective care sunt în administrarea județului Timiș: educația; serviciile sociale pentru protecția copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei și a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială; sănătatea; cultura; sportul; protecția și refacerea mediului; conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și de arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice și rezervațiilor naturale; podurile și drumurile publice; turismul; infrastructura de stimulare a economiei și afacerilor; infrastructura IT și de telecomunicații.

Fiecare persoană fizică sau juridică poate formula o singură propunere de proiect. Pentru depunerea acestuia, cei interesați vor trebui să completeze titlul, domeniul, descrierea acestuia, localizarea, durata proiectului, beneficiarii, bugetul estimat, detalierea bugetului, pe cât posibil, să atașeze documente relevante (fotografii, schițe, planuri etc.) și să menționeze modul în care inițiatorul dorește sa se implice în proiect (voluntariat, cofinanțare, sponsorizări etc.).

„Bugetul participativ este în primul rând un exercițiu democratic prin care, pe un fond alocat – în cazul nostru, un milion de lei – timișenii depășesc nivelul la care sunt doar consultați și încep să contribuie direct la distribuirea banilor, fie prin înscrierea unui proiect, prin votarea lui sau prin sprijinul acordat în implementare. Astfel, responsabilizăm cetățenii, le oferim decizia, nu doar posibilitatea de a comenta de pe margine”, a declarat președintele CJ Timiș, Alin Nica.

Proiectele eligibile vor intra în procesul de votare, pe aceeași platformă, orice timișean având posibilitatea a-și manifesta opțiunea pentru unul dintre acestea. Proiectele câștigătoare vor fi selectate în ordinea numărului de voturi, indiferent de domeniul din care fac parte, până la epuizarea sumei prevăzute. Proiectele selectate în urma procedurii de consultare publică vor fi incluse în bugetul de venituri și cheltuieli al Consiliului Județean Timiș și implementate de aparatul de specialitate al instituției.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania