Un bărbat de 60 de ani a fost rănit și transportat la spital în urma unei explozii care a avut loc miercuri seara într-un apartament dintr-un bloc din Sighetu Marmaţiei.
„Explozia nu a fost urmată de incendiu. Proprietarul, în vârstă de circa 60 de ani, a fost transportat la Spitalul Municipal din localitate, de un echipaj EPA SMURD. La faţa locului se află două echipaje de la Detaşamentul de Pompieri Sighetu Marmaţiei”, potrivit ISU Maramureș.
Cel mai probabil, explozia s-a produs de la o butelie de gaz.
Până la venirea pompierilor, șase persoane din două apartamente învecinate s-au autoevacuat.
(FOTO: ISU Maramureș / Arhivă)