Muzeul Național al Banatului (MNaB) invită publicul joi, 13 mai, la ora 17.00, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia, la deschiderea expoziției „Patrimonium 2020”.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Expoziția cuprinde o selecţie de bunuri culturale de valoare achiziţionate anul trecut de Muzeul Naţional al Banatului şi piese descoperite de arheologi pe şantierele organizate tot anul trecut. Expoziția ilustrează strategia de achiziții și atragere de donații a unor bunuri culturale pentru îmbogățirea patrimoniului secțiilor de Istorie și Arheologie și al Compartimentului de Arte Vizuale în cursul anului 2020.

La deschiderea expoziției vor lua cuvântul Claudiu Ilaș, manager MNaB, Marius Cornea, Raoul Șeptilici și Dan Leopold Ciobotaru, muzeografi și curatori ai expoziției. Vernisajul va fi transmis și online pe pagina de Facebook a muzeului.

Expoziţia va fi deschisă la Bastionul Maria Theresia, str. Martin Luther nr. 4, în perioada 13 mai – 30 iunie anul acesta și poate fi vizitată de marți până duminică, între orele 10:00 – 18:00. Intrarea este gratuită pentru elevi, studenți și pensionari, pentru celelalte categorii, iar biletul de intrare este 5 lei.

Participarea la vernisaj și vizitarea expoziției se vor realiza cu respectarea tuturor măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19.

(FOTO: Muzeul Național al Banatului / Facebook – Arhivă)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania