Statul ungar sprijină cu 3,332 miliarde forinţi (9,335 milioane euro) renovarea a 262 de biserici din Transilvania, a declarat pentru agenția de presă MTI Miklós Soltész, secretar de stat responsabil pentru culte şi naţionalităţi în cadrul Cancelariei Prim-ministrului Ungariei. Oficialul guvernamental maghiar a avut o întrevedere joi, la Oradea, cu conducători ai cultelor maghiare istorice din România şi cu lideri politici ai comunităţii maghiare din Transilvania.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Miklós Soltész a afirmat că guvernul ungar pune la dispoziţie aproximativ 26 miliarde forinţi (72,8 milioane euro), în cadrul programului său de renovare a lăcaşelor de cult. Banii vor fi folosiți pentru a fi renovate 1800 de biserici, 400 aflându-se în afara graniţelor ţării, din care 262 în România.

Secretarul de stat a precizat că parohiile au putut solicita sprijin în valoare maximă de 15 milioane de forinţi (42.000 euro), iar guvernul a respins doar dosarele incomplete. El a adăugat că sprijinul poate fi folosit şi pentru continuarea sau finalizarea lucrărilor începute mai devreme, bisericile având posibilitatea de a completa suma primită din alte surse.

Miklós Soltész a considerat că programul serveşte – pe lângă reînnoirea vieţii credincioase şi a domeniului religios – şi la
relansarea economiei româneşti după epidemie, deoarece lucrările de renovare vor fi efectuate de oameni şi firme din ţară.

Secretarul de stat a evocat că discuţiile purtate la Oradea au abordat şi campania de vaccinare din România. El a considerat important ca dorinţa de vaccinare să crească şi în Ţinutul Secuiesc şi în alte zone locuite de maghiari, ca turismul dintre cele două ţări să fie reluat după o pauză de un an din cauza pandemiei. Acest lucru însă impune şi vaccinarea împotriva coronavirusului a cât mai mulţi oameni, cât mai curând posibil.

Miklós Soltész a afirmat, de asemenea, în declaraţia sa, că participarea UDMR la guvernare facilitează soluţionarea problemelor cotidiene ale maghiarilor din Transilvania şi poate contribui şi la îmbunătăţirea relaţiilor româno-maghiare, o dorinţă neîmplinită de mai multe decenii. El a remarcat că modul în care Ungaria a consolidat relaţiile sale cu Serbia, Slovacia, Croaţia şi Slovenia este un bun exemplu în acet sens.

Comunicatul UDMR referitor la convorbirile de la Oradea îl citează pe arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia, Gergely Kovács, care a mulţumit pentru sprijin în numele liderilor bisericilor istorice maghiare. Arhiepiscopul a afirmat că se simte atât în România, cât şi în Ungaria, că liderii aleşi sunt un sprijin de nădejde pentru biserici şi familii, chiar şi în perioada dificilă a epidemiei.

Ministrul român al Mediului, Apelor și Pădurilor, Tánczos Barna, şi-a exprimat bucuria pentru noul sprijin oferit de guvernul ungar într-un domeniu nou, după programele de construcţie de grădiniţe şi creşe, programul destinat dezvoltării economiei şi diversele programe de sprijinire a sportului şi culturii.

UDMR intenţionează să sprijine şi în perioada următoare consolidarea instituţională a bisericilor istorice maghiare şi protecţia patrimoniului acestora, cu toate mijloacele de care dispune – a adăugat ministrul

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania