fbpx
2.7 C
Cluj-Napoca
AcasăADMINISTRAȚIEConsiliul Județean Maramureș înființează primul parc industrial din județ, la Fărcașa

Consiliul Județean Maramureș înființează primul parc industrial din județ, la Fărcașa

Publicat în

spot_img
spot_img

Consiliul Județean (CJ) Maramureș a adoptat în cadrul ședinței de luni mai multe proiecte care vizează dezvoltarea sectorului turistic și înființarea parcurilor industriale din județ.

CJ Maramureș a identificat un prim teren pe care va fi construit primul parc industrial din județ. Primăria Fărcașa a răspuns favorabil și și-a exprimat intenția de a pune la dispoziția administrației județene un teren de 20 de hectare cu posibilitate de suplimentare cu până la 40 de hectare.

CJ Maramureș a înființat compania Parcuri Industriale Maramureș SA, societate care este deja operațională și care se va ocupa de buna funcționare a demersurilor necesare pentru a înființa și pentru a atrage investitori în aceste parcuri.

”Obiectivul pe care noi îl avem și pe care mi l-am asumat încă din prima zi de mandat este să realizăm parcuri industriale și să le populăm. Pe această suprafață Primăria Fărcașa a realizat deja studiul de fezabilitate, astfel încât noi vom prelua suprafața de teren, studiul de fezabilitate și urmează să identificăm soluțiile de finanțare pentru înființarea parcului industrial. Dorința noastră este să mai construim un parc industrial în zona Aeroportului Internațional Maramureș. În acest moment, discutăm cu Primăria Tăuții-Măgherăuș cu privire la situația juridică a terenului și modalitatea prin care putem să îl transferăm în domeniul public al județului Maramureș și mai apoi în administrarea SC Parcuri Industriale SA.”, a declarat președintele CJ Maramureș, Ionel Bogdan.

Un alt proiect care a primit vot favorabil din partea consilierilor județeni în cadrul ședinței de luni, are la bază dezvoltarea turismului în județul Maramureș.

Înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Pietrosul Bardăului este un proiect inițiat de către primăriile Poienile de sub Munte, Vișeu de Sus, Vișeu de Jos și Ruscova, în parteneriat cu Consiliul Județean și are ca scop principal implementarea și promovarea proiectelor care vor dezvolta turismul în această zonă a Maramureșului.

Obiectivul principal al acestei asociații este dezvoltarea turismului în această zonă, dar și implementarea altor proiecte care vizează dezvoltarea acestei zone din punct de vedere economic.

Promovarea și dezvoltarea turismului reprezintă unul dintre obiectivele principale ale executivului CJ Maramureș, iar în ceea ce privește turismul montan și drumețiile în natură, luni a fost adoptat proiectul ”Revitalizarea turismului montan în județul Maramureș prin modernizarea și extinderea infrastructurii de trasee turistice montane”, care vizează refacerea traseelor din munții Maramureșului, trasee care sunt tot mai căutate de către turiști.

Traseul de pe Creasta Cocoșului va fi refăcut în totalitate cu toate marcajele necesare, cu un concept nou. Consiliul Județean va achiziționa toate materialele necesare, iar execuția va fi făcută de către Serviciul Public Salvamont, în parteneriat cu ONG-urile și voluntarii interesați de acest proiect.

”Dezvoltarea și promovarea turismului maramureșean este un alt obiectiv principal la care muncim și pentru care am adoptat astăzi două proiecte de hotărâri importante. Maramureșul este un județ în care avem toate resursele necesare pentru un sector turistic foarte dezvoltat și care este tot mai căutat de turiștii care vor să cunoască tradiții și obiceiuri bine păstrate, să guste din bucatele specifice zonei sau să scape de cotidian, în mijlocul naturii, unde să petreacă câteva clipe de liniște”, a mai spus președintele CJ Maramureș.

Ovidiu Petrovai

Articole recente

Elevi și profesori din patru țări pun în valoare „Memoria Pământului” prin proiectul EMME

Proiectul urmărește crearea unui curriculum școlar interdisciplinar

S-a lansat Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Brașov, un mediator în relația cu instituțiile statului pentru IMM-urile din județ

Lansarea PIMM Brașov a fost un eveniment mult așteptat de mediul de afaceri local, lucru dovedit de prezența într-un număr mare, mult peste așteptări, în sala conferințe din centrul Brașovului.

Sute de iubitori ai pedalării, înscriși la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge

Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas

FITS | John Malkovich și Isabelle Adjani, printre actorii de excepție prezenți, în iunie, la Sibiu

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) va aduce în România, în perioada 21-30 iunie, numeroase personalităţii mondiale ale artelor spectacolului, precum actorul John Malkovich, actriţa Isabelle Adjani, Mikhail Baryshnikov şi Jan Fabre, dar şi pe Jon Fosse, unul dintre cei mai apreciaţi autori ai momentului

Mai multe articole de același fel

Concert „Madrigal for Babies” la Sighetu Marmației

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Cezar Verlan, invită publicul din județul Maramureș la Concertul Extraordinar „Madrigal for Babies”, eveniment creat special pentru bebeluși (0-12 luni) și părinții acestora, precum și femei însărcinate.

Festival Madrigal la Baia Mare

În perioada 15 - 28 aprilie 2024, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Programul Național Cantus Mundi invită publicul din județul Maramureș la Festivalul Madrigal, o serie de evenimente culturale remarcabile dedicate spectatorilor de toate vârstele.