Muzeul Etnografic al Transilvaniei va găzdui în incinta secției în aer liber, Parcul Etnografic ,,Romulus Vuia”, peste 60 de meșteri populari și producători agricoli care își vor expune produsele și își vor etala măiestria în confecționarea produselor tradiționale.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Evenimentul care se va derula sub forma unei piețe volante se va desfășura în perioada 21 – 23 mai, între orele 10.00 – 18.00. Accesul publicului se va face pe poarta principală a muzeului în aer liber, contra cost, prețul biletului fiind cel practicat pentru vizitarea parcului.

Participanții la târg vor putea admira și achiziționa costume populare tradiționale, ștergare, fețe de masă, obiecte de ceramică, din blană sau piele, podoabe din lemn sau os sculptat, mărgele, jucării, ouă încondeiate etc.

Producătorii agricoli vor aduce legume, fructe, miere de albine, zacuscă, murături și siropuri, ciocolată, turtă dulce, pălincă și vin, toate produse tradițional, ca în casa bunicilor. Nu vor lipsi nici florile, aranjamentele florale, produse din lavandă, demonstrații la roata olarului, de pictură, ori cu croșeta.

Evenimentul este organizat de către Asociația Meșterilor Populari Clujeni, în colaborare cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania