Ministrul Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior din Ungaria, Péter Szijjártó, a anunțat pe pagina sa de socializare că toți cetățenii români care au o adeverinţă de vaccinare pot intra în Ungaria fără să fie obligaţi
să mai stea în carantină să facă vreun test PCR.
Péter Szijjártó a anunțat printr-o postare pe pagina de socializare că Ungaria a luat măsura de a înlesni călătoria cetățenilor români în țara vecină, dacă aceștia pot prezenta un certificat de vaccinare. Măsura autorităților de la Budapesta vine după ce Guvernul României a luat, vineri, o decizie asemănătoare, cetăţenii ungari având dreptul de a călători liber în România dacă dovedesc că au fost vaccinați.