453 de persoane au fost vaccinate sâmbătă și duminică, în incinta Aeroportului Internațional Brașov, la Maratonul de vaccinare „Decolăm spre normalitate”.
Din 1370 de prime doze de vaccin administrate în județul Brașov în weekendul trecut, 33% au fost utilizate la acest maraton.
Majoritatea celor care au dorit să primească vaccinul anti-COVID au venit cu mașinile personale, fiind imunizați în sistem drive-through, în zona de îmbarcare-debarcare a aeroportului.
Brașovenii care au venit cu autobuzul RAT și cei care au ales la mijloc de transport motocicleta sau bicicleta, au fost vaccinați în sala de așteptare a Terminalului.
Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Brașov, Instituția Prefectului Județul Brașov și Direcția de Sănătate Publică Brașov, în parteneriat cu Primăria Municipiului Braşov, ISU Brașov, Crucea Roșie Filiala Brașov, Serviciul Județean Salvamont Brașov și Asociația Salvatorilor Voluntari – SAR (ASV România – Search And Rescue).
„Ne-am propus să încurajăm procesul de vaccinare, dar şi să le oferim braşovenilor posibilitatea de vedea la fața locului în ce stadiu am ajuns cu lucrările la cea mai aşteptată investiţie din județul Brașov. Ne-am fi dorit să avem mai mulți brașoveni imunizați, pentru că doar prin vaccinare avem garanția revenirii la normalitate, însă sperăm să mai organizăm astfel de maratoane în perioada următoare”, a declarat președintele CJ Brașov, Adrian-Ioan Veștea.