Centrul de Proiecte al municipiului Timișoara lansează primul său apel din acest an și acordă finanțare nerambursabilă de la bugetul local pentru programe, proiecte și acțiuni culturale care se vor derula în acest an în baza unui apel deschis tuturor operatorilor culturali interesați.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Potrivit Primăriei Timșoara, apelul are un buget total de 3 milioane lei, iar termenul limită pentru înscrierea online a ofertelor culturale este 24 iunie anul acesta.

Apelul acoperă cinci arii tematice: 1. arte vizuale, artă digitală și noile media (800.000 lei); 2. artele spectacolului (675.000 lei); 3. promovarea culturii scrise (425.000 lei); 4. patrimoniu cultural (425.000 lei) și 5. educație în și prin cultură, intervenție culturală, rezidențe (425.000 lei). De asemenea, dispune de un fond de contestații de 250.000 lei.

Finanțarea se adresează asociațiilor, fundațiilor, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale sau familiale și societăților comerciale care activează în domeniul cultural și artistic, precum și instituțiilor publice de cultură, cu excepția celor din subordinea Primăriei Timișoara.

Înscrierea ofertelor culturale se desfășoară online, pe website-ul Centrului de Proiecte, unde se găsesc și toate informațiile și documentele necesare.

Centrul de Proiecte caută și evaluatori externi independenți, cu competențe profesionale specifice și experiență de minimum trei ani în cel puțin una din cele cinci arii tematice ale Apelului 1/2021 Cultură, precum și o bună cunoaștere a mecanismelor finanțărilor publice în domeniul culturii, din postura de evaluatori și/sau solicitanți.

„Sectorul cultural independent are mare nevoie de sprijin, mai ales după un an în care întreaga activitate i-a fost blocată și mă bucur că astăzi putem lansa primul apel de proiecte. Ne dorim să finanțăm cele mai bune proiecte, programe și acțiuni, cei mai buni operatori culturali, să creștem calitatea actului artistic de care vor beneficia timișorenii, să simțim că revenim la viața noastră normală, de dinainte de pandemie și să privim cu optimism în viitor, în 2023, când vom fi Capitala Culturală a Europei”, a declarat directorul Centrului de Proiecte, Alexandra Rigler.

Centrul de Proiecte va mai lansa două apeluri de proiecte în următoarea perioadă. Primul va fi destinat proiectelor strategice și evenimentelor de anvergură, iar al doilea va fi deschis pentru proiecte sportive și de tineret. De asemenea, centrul va finanța programul cultural prioritar „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023”. În total, cele trei finanțări în pregătire dispun de un buget de 8 milioane de lei.

„Centrul de Proiecte este o instituție esențială în strategia culturală a Timișoarei. Pe de o parte, asigură o finanțare predictibilă și transparentă pentru sectorul cultural independent, atât de afectat de pandemie. De asemenea, dă sprijinul cuvenit proiectelor prioritare în contextul anului 2023, anul în care Timișoara va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii”, a afirmat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania