Școala din comuna Ciugud, prima școală smart din mediul rural, reprezentată în Boardul Copiilor din România, o inițiativă a UNICEF

0
63

Școala Gimnazială din Ciugud, prima școală smart din mediul rural, este reprezentată în Boardul Copiilor din România, o inițiativă UNICEF ce are ca scop promovarea dreptului copiilor de a participa la deciziile care îi privesc.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Reprezentantul copiilor din Ciugud, Denisa Drăgan (foto), a fost selectată în cadrul unei competiții naționale la care au participat peste 200 de copii, iar în final doar 15 dintre ei au ajuns în boardul național.

Denisa are 13 ani și este elevă în clasa a VI-a, iar rolul său în board este de a promova educația digitală și accesul la educație pentru fiecare copil din zona rurală.

„Sunt foarte entuziasmată că am fost acceptată în Bordul Copiilor din România. Cred că este o experiență și o oportunitate care mă va ajuta să mă descopăr mai mult, dar mai ales un loc unde pot să îmi exprim opiniile și să discut despre frământările și preocupările copiilor. Îmi doresc să pot promova drepturile copiilor și să îi fac pe cei mari să înțeleagă cât de important este să ne susțină pentru a deveni cetățenii de care România are nevoie în viitor”, a spus Denisa Drăgan.

Boardul Copiilor din România s-a reunit în aceste zile, la București, copiii având programate, în 1 iunie, o întâlnire la Senatul României, iar în 2 iunie, o activitate, în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții.

„Comuna Ciugud este un promotor puternic al drepturilor copiilor, iar din acest an și-a stabilit ca țintă să devină prima comunitate din România care va îndeplini toate criteriile impuse pentru statutul de „comunitate prietenă a copiilor”. În 2019, Ciugud a deschis prima școală smart din mediul rural din România, unitate de învățământ considerată exemplu de bune practici pentru dezvoltarea educației. De asemenea, în 2020, comuna Ciugud a lansat „Primăria Copiilor” și prima bugetare participativă pentru copii organizată în România. Astfel, au fost aleși primarul, viceprimarul și consilierii copiilor, care au rol consultativ pe lângă administrația locală și care au avut la dispoziție un buget de 50.000 de lei pentru a implementa proiecte pentru copii. „Primăria Copiilor” va continua și în acest an, urmând să aibă loc alegeri pentru selectarea unor noi reprezentanți ai copiilor”, a transmis administrația comunei.

Boardul Copiilor din România este un grup informal de copii și adolescenți de diferite vârste. Boardul Copiilor a fost constituit în 2019, în contextul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, când Guvernul României și UNICEF au colaborat pentru a promova la nivel european, ca o prioritate, dreptul copiilor de a participa la deciziile care îi privesc. În cadrul unor ateliere de lucru, online și offline, copiii din Boardul Copiilor din România au redactat în primele luni ale lui 2019 versiunea preliminară a „Declarației de la București a copiilor din Uniunea Europeană”, un apel urgent adresat Uniunii Europene și statelor sale membre de a se asigura că participarea copiilor devine o prioritate și o realitate. Documentul, finalizat și adoptat în cadrul conferinței internaționale cu tema Participarea Copiilor la procesele de luare a deciziilor și de elaborare a politicilor la nivelul UE de la București, a fost diseminat în întreaga Uniune Europeană pentru a atrage sprijin și feedback din partea copiilor și a organizațiilor societății civile din statele membre ale UE.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania