Cea mai importantă expoziţie de fotojurnalism la nivel mondial, World Press Photo, deschisă la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca

0
25

Cea de-a 64 ediție a expoziției internaționale anuale World Press Photo va putea fi vizitată și anul acesta, pentru a 10-a oară în România, în București, Cluj-Napoca și Timișoara, în perioada mai – iulie 2021.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

În premieră, începând cu acest an, expoziția va fi însoțită și de un proiect de conținut care va analiza rolul și impactul social al jurnalismului responsabil, fenomenul fake news și dezinformarea, urmând a fi anunțate în acest sens o serie de emisiuni, podcasturi și dezbateri care se vor derula pe tot parcursul verii.

Acestea vor fi realizate de co-organizatorii din acest an, Fundaţia Eidos și platforma Upgrade 100, cu sprijinul mai multor parteneri strategici locali și internaționali.

Evenimentul din Cluj-Napoca, care a fost deschis pentru public miercuri, la Muzeul de Artă, face parte din expoziția anuală internațională World Press Photo, itinerantă în întreaga lume, fiind expusă în peste 100 de spații din peste 45 de țări și vizitată de peste 4,5 milioane de oameni la fiecare ediție.

„Ne bucurăm că avem oportunitatea de a duce o expoziție simbol pentru jurnalismul de calitate în România, pentru a X-a oară consecutiv, cu dorința de a crește interesul românilor pentru fotografia documentară. Anul acesta suntem mai puternici și mai hotărâți prin tot ceea ce vom aduce în fața comunității din România în lupta noastră împotriva fake news și a efectelor acestui fenomen”, a declarat Cristian Movilă, fondator Eidos Foundation și reprezentant World Press Photo în România.

„Suntem onorați să redevenim parteneri strategici ai proiectului WPP în România, la exact 10 ani de la momentul în care am lansat, tot în co-producție, ediția cu numărul 1. Sprijinirea jurnalismului și a conținutului responsabil este parte din misiunea noastră pe termen lung”, a adăugat Dragoș Stanca, fondator Upgrade 100 și partener Thinkdigital, compania specializată care va administra parteneriatele comerciale ale WPPh în acest an.

Competiția World Press Photo recunoaște fotojurnalismul de calitate și premiază imagini și povești din întreaga lume. Anul acesta, 4.315 fotografi din 130 de țări din întreaga lume au înscris 74.470 de imagini.

În Cluj-Napoca, expoziția are loc cu sprijinul Muzeului de Artă (Palatul Bánffy, P-ţa Unirii nr. 30) și se va putea vizita pe întreaga durată a perioadei 2 – 20 iunie 2021, de miercuri până duminică, inclusiv, în intervalul orar 10:00 – 17:00. Ultimul bilet de intrare va fi emis la ora 16:30.

Din partea Muzeului de Artă Cluj-Napoca, Alexandra Sârbu, istoric de artă şi muzeograf, s-a alăturat şi în acest an echipei Fundaţiei Eidos, pentru a coordona ediţia 2021 la nivel local.

După Cluj-Napoca, expoziția va fi deschisă în Timișoara (30 iunie – 20 iulie), iar detaliile evenimentului vor fi publicate pe pagina de Facebook a expoziției.

Proiectul este sprijinit și de partenerii instituționali: Ambasada SUA în România, UNICEF în România, British Council România, rețeaua de Institute Naționale pentru Cultură ale Uniunii Europene, Institutul Francez din România la București și Centrul Cultural Clujean.

Expoziția World Press Photo 2021 se află sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.

Vizitatorii sunt rugaţi să sprijine eforturile organizaţiei şi a partenerilor noştri de a limita răspândirea şi contractarea virusului SARS-CoV-2, prin respectarea strictă a regulilor obligatorii de igienă personală, distanţare fizică şi acces în muzeu.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania